Pași înșirați


Usa se deschide si sala de balet se revarsa peste mine. Spatioasa, cu oglinzi luminoase, cu barele ei duble de sustinere din fata oglinzilor, cu linoleumul ei moale de pe podeaua, pe care papucii clasici de balet vibreaza usor in sunetele muzicii… Poti auzi orice fel de muzica, pasii lor o vor impleti minutios, cu sarg, cu drag, cu patos… Din sertarele creierului ma inunda clapele pianului, albe si dantelate, cu franturi de studii de balet, menuete, valsuri line, polci frenetice… Variatii ale sufletului descatusat… Taceri intense, transformari… – Stii, m-am gandit: nu vreau sa renunt la balet. Imi face bine… Si o suvita indrazneata-i zboara peste tample juvenile, scotand la iveala doua pete trandafirii in obraji, si cativa stropi muncitori pe frunte… Azi, sunetele pianului extind picaturi pietruite… – Desigur, daca spiritul tau se regaseste in gratia dansului, cine te-ar putea opri? Doar tu-ti construiesti viitorul, asa cum iti dicteaza inima!… Omul este mai presus decat necesitatile sale fiziologice, si in jurul esentei sale divine, si-a creat intotdeauna un joc al sau de supravietuire… – Prea multa filozofie, lasa lucrurile sa vina de la sine! Si vocea grava de peste umar ma imbratiseaza cald… Cu un clic metalic, usa salii de balet se inchide in urma mea. Afara, ma impresoara un aer tare de – nici nu stiu – toamna tarzie, iarna timpurie sau primavara anticipata a unui calendar confuz. Prefer simplu, sa fie numai aerul proaspat, tras cu nesat in piept… Sinele meu curge lucruri minunate…

Sarbatori…


Am inceput de Mos Nicolae sa scriu despre dragoste, ca fiind cel mai frumos cadou de sarbatori. Dragostea, simtita, oferita, manifestata in puzderia ei de culori si forme. Delicat subiect! Nu suntem aceiasi mereu, nu putem iubi la aceeasi intensitate – dupa cum nici textul reluat dupa cateva zile nu mai poate fi la fel de inspirativ si fara modificari. 🙂 Dar daca se intampla s-o impartasesti de Sarbatori, Iubirea este darul cel mai de pret pe care-l putem avea si ne straduim sa-l pastram in suflete cat mai mult timp si cat mai intens…

In afara de prezenta realmente a cuiva, ca principal generator, si un gand bun, un mesaj, un telefon pot fi minunate daruri de iubire.

Iar in vremurile astea de restriste , cand se intampla sa fii cuprins de grija maxima, frica pana la atac de panica, sau furie, cel mai bun lucru pe care-l poti face, este sa te conectezi la elementele tale de echilibru emotional. La refugiul pe care-l are fiecare stabilit pe undeva, menit sa-i aduca linistea, siguranta, sa-i redea increderea in sine sau puterea de a merge mai departe… Si ce poate fi mai natural si mai la indemana oricui, decat acest sentiment, constientizat si reactivat ori de cate ori viata ne doboara…

E bine sa privesti atent in jurul tau, cu acceptare si sa descoperi lucrurile care-ti aduc pace si bucurie, oricare ar fi ele. O carte, o pisica, un album de pictura sau muzical, un concert, o slujba religioasa, o tava de prajituri… Le iubesti pur si simplu, lasandu-le sa-ti incante sufletul cu recunostinta pentru ceea ce sunt…

Mi-e drag sa acult Xmas Songs in perioada asta. Las de-o parte fluxul de stiri negre, ce-mi inunda creierul dinspre exterior, si il iubesc pe Michael Buble… A fost o vreme cand imi trona alt Michael peste timpane, Michael Bolton. Peste tot, acasa, pe strada, in magazine, la ceas de seara… A fost o vreme cand ascultam live cantecele de Craciun, la scoala cu voci de copii, la teatru, in sala de spectacol cu voci complexe, la biserica, suave, in acompaniament de orga… Ce frumoase sunt concertele pe viu! Online-ul nu le poate inlocui, din pacate…

Dar putem lua din acest spatiu franturi de bucurie, lamai din care sa facem licoarea dulce de supravietuit… Sa fim senini si prezenti in iubire!

Decembrie, bine-ai venit!


Aveam optsprezece ani, abia iesita de pe bancile scolii, si cu spectacolul de absolvire proaspat in corp si-n memorie, cand am realizat ce inseamna sa fii patriot. Fara pompozitate, simplul sentiment de apartenenta, oferit de siragul cuvintelor romanesti, rostite in afara granitelor tarii…

Plecam pentru prima data cu trenul international, intr-o lunga calatorie la vagonul-cuseta – restul calatoriilor urmand sa le fac cu avionul – spre scene doldora de spectacole ale baletului. Dornica si naiva… Iubeam baletul contemporan, neoclasicul, si oportunitatile ce se iveau la orizontul carierei mele de dans…

Atunci, demult, am simtit prima data caldura care-ti inunda sufletul si te fixeaza in radacinile natale. Si nu era vorba de dor – care si el are sensul si importanta lui – obisnuita fiind inca din copilarie sa plec de-acasa la scoala, dupa fiecare vacanta petrecuta in sanul familiei. Ci de acea caldura care-ti straluceste lacrima la coltul ochiului si-ti umple creierul cu – da, sunt roman, oricat de frumoase ar fi spectacolele de pe scene straine, si oricat de lipsite de granite ar fi arta si cultura…

E firesc sa ai sentimentul asta printre straini, odata cu comparatia inerenta Ai nostri… Ai lor… Si in ciuda expresiilor rautacioase, gen Avem o tara frumoasa, pacat ca-i locuita sau, mai nou – Nu stim dom’le sa respectam regulile! Se termina pandemia pe planeta si la noi inc-o sa mai fie. – Ai nostri sunt tot ai nostri. Zambesti la inventivitatea carpatina chiar daca suspini dupa corectitudinea traditionala vestica…

Azi e zi cu La multi ani! -uri, cu mici si bere la pachet, fara tarabe, parade, fara claxoane si stegulete falfaite pe masini sau balcoane. O zi insorita, ca oricare alta, scursa in pace si liniste… Traim si ne bucuram online sau in fata ecranelor. Traim si asta e cel mai important lucru…

O sclipire de bucurie, oricat de mica ar fi ea, se poate simti in sufletul fiecaruia dintre noi. Uitam neajunsurile si facem loc unui alt licar, de speranta pentru un viitor bun. Mereu, un viitor mai bun… Si iar lacrima straluceste…

Bine-ai venit, Decembrie!

Din calendar…


… – Iti amintesti unde am facut poza asta?… Da, imi aminteam, cum sa nu, era un local in care intrasem cu o prietena ca sa luam pranzul. Era toamna trecuta, cald, lumea linistita, strada colorata. Nu suntem senile niciuna – sau cel putin asa cred 😀 – si n-a trecut decat un an de atunci, dar mi se pare c-a trecut o vesnicie…

Se poate schimba societatea si oamenii sa ramana aceiasi?

Urmaresc toata ziua filme craciunesti. Ele sunt ca un fundal decorativ de camera. Protagonistii, mereu la prima intalnire, condescendenti, isi poarta puloverele cu reni, coc turta dulce, beau ciocolata calda sau lichior de oua. Apare de regula si cate un Ex care insa e pus la punct, imediat ce Ea realizeaza, in aceasta bonomie generala cu efecte speciale de ninsoare, ca doar spiritul Craciunului conteaza si cei ce-l emana prin toti porii… Cand am dobandit atata rabdare? 🙂 Vreau sa cred ca odata cu maturitatea, si nu cu transformarea sociala si inactivitatea silita…

Bunatatea inseamna maturitate?

Imagine de flyupmike de la Pixabay

Mi-ar placea sa urc pe stanci. Acolo unde creste floarea de colt, si aerul este tare si curat, numai bun de inspirat… – Ai putea, doar ai conditie fizica!… Am… o mare nevoie de aer proaspat… Planeta se vindeca de poluare…

Si omul? Citesc despre fricile lui care-i sunt piedici, dar si scut. E firesc sa-i fie activate mai mult sau mai putin, in orice situatie noua, diferita, care-l scot din starea de confort. Si le poate infrunta si poate creste putin cate putin. Dar e bine si sa stie ca simtindu-le, nu-i lipseste instinctul de conservare si autoaparare. Asemeni colesterolului care poate fi bun sau rau, teama poate fi constructiva sau dimpotriva… Care este doza normala de frica?

Azi e duminica, si linistea ei, mai adanca decat abisul muntelui se contopeste cu realitatea de-afara… Si pasarile au amutit…si privighetorile

26 Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu adună în hambare. Şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai valoroşi decât ele? 27 Şi apoi, cine dintre voi, îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la firul vieţii lui?!… <Matei>

Cetinita, cetinioara


De la primul fir al ierbii, rasarit printre ghiocei si pana la prima zapada din an, n-ar fi decat un click virtual pe teritoriul blogului… In afara lui, un timp serios, cu ciudatenii carnavalesti isi cere dreptul la semnatura… Cetinita, draga de ea, il saluta mereu, fara sa-l certe, cand inmiresmata si luminoasa, cand pufoasa si grea… Nici eu nu-l cert… din spatele panzei albe sau albastre. Il rog doar sa mai imprastie cu senin si intelepciune. Si din doua salturi de-ar putea – daca globurile vor tacea sumbre anul asta – sa creasca mai iute firul ierbii, in caldura naturii proaspete si revigorate…

Petale de ganduri


…se scurg printre striurile minții, în timp ce paşii mă poartă hai-hui printre pietre. E primăvară… cu sunete de jazz în urechi. Căştile se afundă prietenoase înspre timpane, aşa cum tălpile picioarelor se fixează bucuroase în încălțările drumețe…

Florile zambesc dragastoase și suave, ghicind gandurile… Trandafirul criogenat cu mireasma-i fin perceptibila ma vede alba, radioasa, culegand crengile uscate dintr-o gradina de hat departe… Primolele mi le imbratiseaza in bucuria prezentului…

Dragostea e doar un cuvant, pana cand vine cineva ca sa-i dea inteles. – Si sensul primit e mereu altul… Pentru ca si noi suntem curgatori printre corpusculii timpului, devenind mereu un altul, mai substantial… Mai pretuitor si mai pretuit…

Primavară…


1MartiePrimăvară când mai vii

Și la noi, cu pași zglobii?

Să ne zvânturăm prin soare,

Printre păsări călătoare.

Printre flori si pământ reavăn,

Cu pletele-n vântul-leagăn,

Să ne cuibărim cu drag.

Și să prindem rămăsag

Ca veni-vor vremuri bune

Si pe astă-n zgură, lume…

 

Esti frumoasă, vaporoasă,

Veselă si-armonioasă,

Peste suflete crăiasă!…

Hai, poftim, ne intră-n casă!

 

Primavară grandioasă! … 🙂 Fie-ne tuturor, minunata, stransa la piept cu dragoste, mult noroc si voie buna!

Natural


Intr-o lume rece, pragmatica, tehnologizată si fixata bine in consumerism... vine Dragobete… Asa cum printre vantoasele de-afara – ce rastoarna cu surle si trambite, pubelele de gunoi – se iteste soarele…

Doua evantaie impanate poposesc pe-o ramura, in fata geamului meu. Hulubesc vesele a primavara, pentru cateva secunde… Vantul sufla prea puternic, astfel ca in faldurile lui, se lanseaza rand, pe rand, zburatoarele iubirii. Mai intai cea mica si firava, apoi, ramasa stinghera, cealalta…

Pare o lume scindata, cu indivizi autosuficienti ce-si urmeaza cursul in afara iubirilor traditionale… Dar exista iubire traditionala? Exista doar pact cu viata, o intelegere a ei prin suflul divinitatii, pentru ca acolo unde e d-zeu, e iubire… Si daca viata se desfasoara in planuri rebele si vulcanice… viata inseamna iubire.

Liber, in zbor…


Azi… acum 34 de ani… două suflete au crezut în fuziunea lor. Au văzut apoi, că iubirea poate exista cu adevărat, doar în libertate. Acea libertate a spiritului ce te poartă printre vicisitudinile vietii, inerente, cu bunătate şi tot mai multă înțelegere…până când…

Azi… ascult Daniil Trifonov … cu câte puțin din toate concertele pe care le-a cântat şi cu foarte mult din unicitatea sufletului său de pianist şi compozitor… Russian Rarity ce cânta liber la Detroit…

A fi liber… e să răscoleşti în tine sămânța divină, pe care s-o creşti împreună cu celălalt şi pentru celălalt…

Mixturi


Beau ceai si citesc pe internet despre lepse… Realizez la un moment dat, ca licoarea ce-mi desfata papilele gustative – si mi se prelinge aromat pe esofag in jos, imprastiindu-si caldura in tot corpul pana la ascutimea sa, creierul – este mixajul meu de: sunatoare, lavanda, ghimbir, menta, urzica vie, cretisoara. Si inca isopul ar fi avut loc, insa acesta asteapta cuminte pe raft in magazin pana maine, cand va zbura in geanta mea, si de-acolo intr-un nou val de ceai…

S-ar putea spune ca am gusturi ciudate. (?) Combinatiile mele de plante sunt poate prea multe. Mi se pare ca fiecare are rolul ei benefic pentru organism, de aceea mi-e greu sa renunt la vreuna… Asa cum si stilurile muzicale se intrunesc pentru mine ca intr-o mare familie, fara sa pot spune ce-mi place mai mult. Sunt franturi muzicale ce se muleaza pe starile mele emotionale, in momentul ascultarii lor…

In seara asta, mixajul creat de Audioframes cu cele doua piese de muzica tehno – Recviem For My Father, mi-a strapuns inima… lipindu-i fasiile pe souncloud.com

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Beai ceai, citesc lepse si ascult Audioframes…Ar putea sunetele ce razbat din talentul creatiei, sa spuna mai multe despre mine, decat cuvintele cu care mi-as zugravi eu personalitatea intr-o seara…

Imi vine in minte Fereastra lui Johari, cu cele patru fragmente de lucruri amestecate, cunoscute de tine si nu de ceilalti, nestiute de tine si aratandu-le involuntar celorlati, stiute de toate lumea, sau nestiute de toata lumea…

Beau ceai, ascult Audioframes si scriu cateva randuri prin perdeaua lacrimilor pestrite de durere, de mandrie, de iubire, admiratie si bucurie… Se pare ca da, creatia artistica se naste din mixtura lacrimilor intens- launtrice…

Beau ceai si acult Audioframes, la inceputul sau de drum artistic creator… Asculta-ti sufletul si muzica te va mangaia favorabil in salile de concert… Mult noroc!