Initial, am vrut sa adaug postului trecut un P.S. cu victoriosii festivalului sanremez, ai cantecului italian. M-am gandit apoi ca nu se cade sa-mi amestec gusturile personale cu cele oficiale, 🙂 asa ca am deschis o pagina separata.

Imi place insa si interpretarea lui Gaudiano, castigatorul concursului de la sectiunea Giovanni, nuove proposte. Tanarul de 29 de ani si-a primit premiul extrem de emotionat, dedicandu-l tatalui sau, plecat de langa el cu doi ani in urma. Interesant cum trairile artistice se pot imbina uneori cu cele reale, iar atunci cand se intampla, un polvere da sparo se poate transforma intr-un praf de stele triumfatoare…

Maneskin, marele vincitore al festivalului muzical, prezinta o piesa rock Zitti e buoni – foarte buna, de altfel – reprezentativa mai degraba pentru vremurile in care traim, decat pentru la canzone italiana. Ca un strigat al oamenilor cuminti si buni spre univers… N-ar fi surprinzatoare delibararea juriului televotist, tinand cont de schimbarile majore ale societatii. Caci in fiecare din noi exista, mai mult sau mai putin, o indignare exploziva privind regulile si drepturile contorsionate ale lui…

– Si afara e soare iar! Se topeste zapada neasteptata cazuta ieri, ca dintr-un congelator dezghetat intr-o bucatarie incinsa. Pamantul continua sa respire… Imi vin in minte cuvintele fotbalistului suedez Zlatan – unul dintre invitatii speciali ai festivalului care tine un discurs la un moment dat – si anume ca esecul nu este opusul succesului, ci o parte din succes. O componenta gresita, care imbinata cu implicarea, dedicarea, concentrarea, perseverenta, devine stimulativa si benefica. Asemeni starii de repaos pentru alergator… A nu face nimic este cel mai mare esec posibil.

– Si totusi P.S. – Willie Peyote – unul dintre preferatii mei – a luat Premiul Criticii Mia Martini, cu piesa Mai dire mai. Am motive sa zambesc, sufletu-mi cantand de bucurie 😀