Am postat piesa muzicala deunăzi, cand am intrat in mall… Caci mereu imi zgandare timpanele, acel zgomot de fond din interiorul sau, mult prea spatios pentru bietele cantece de la radio-mall, pierdute-n vanzoleala reducerilor de preturi…. Ca sa-mi creez cat de cat un confort, cu castile cuminti, lipite de pavilioane – si fara a-mi mai lasa creierul crosetat in plus, si de anunturile online de la fiecare pas sau final de volte infinite – am uzitat blogul.

🙂 Ca tehnologia nu este prietena mea, nu-i o noutate. Ca am stat pironita langa o coloana, cu ochii ingusti si rosii, ca sa butonez telefonul, iar nu mai trebuie sa adaug. Cert e ca am reusit in final, astfel ca, m-am culturalizat o ora la trap consumerist, cu piesa pe repeat. Asa cum m-am bucurat de ea si acum cinci ani, in cadrul festivalului sanremez…

E ciudat cum unele lucruri raman peste timp, scrijelind aceleasi emotii, desirand aceleasi povesti… Fractali roz-purpurii…

Imi suna in urechi – Nu poti merge in viata singur… fericirea se imparte cu cineva…

Cum de tot ajungem sa ne pierdem in lucruri marunte, uitand esentialul?