Daca vreodata ceva te face sa iti pleci capul in fata furtunii, / O faci, nu ca sa fii ingenunchiat de durere / Ci mangaiat de iubirea divina salvatoare. / Ana Maria Ducuta

Suntem adevarate torțe de energie, cand mai mici, cand mai mari, asezate concentric in jurul scânteii divine. Acel licăr de viata ce ne tine de cald pe tot parcursul drumului nostru pamantean.

Suflul prin care nu ne diferentiem prea mult de celelalte vietuitoare, oricat de superioare ne-am crede noi, ca fiinte, ca entitati energetice… Putem invata de la ele smerenia? Asta-i rolul furtunii din vietile noastre. Ne incovoaie pana la iubirea divina, ca sa ne putem detasa de imaginea invatata si formata despre sine. Sa putem intelege ca viata curge-n noi, asemeni lor, celorlalte fiinte, si nu avem decat o singura obligatie: s-o respectam. S-o lasam sa curga, asa cum urmeaza…

Suntem fire de nisip pe plaja Universului. Cum am putea tine piept imensitatii valurilor sale? Doar cunoscandu-ne bine locul si insirandu-ne fir cu fir in oceanul de iubire… Restul…

Noi avem grija de iubirea noastra, iar de restul se ocupa Universul