A venit primavara de Revelion! Nu e minunat? Pasarelele incep sa se sfadeasca de dimineata. La pranz, soarele straluceste vesel, incalzind strazile orasului, strabatut de plimbaretii inceputului de an. Poti sa scoti fularul de la gat si sa te asezi pe o banca, in imbratisarile lui…

Privesti cerul limpede, de un albastru neverosimil. In linistea vazduhului, troneaza copacii goi cu ramasite de frunze vechi, ici-colo. Ti-e teama sa recunosti ca totul e ciudat. Nu gasesti sa pui acoladele timpului trecut, desi scormonesti adanc in sertarele mintii tale…

Scoti doar obrajii rosii de pe vremuri, razand gerului si picurand broboane pe manusile de lana. Manusi, ce se lasau vesnic cautate in zapada. In tandem cu caciula asortata, care nici ea nu ti-a fost vreodata, vreo prietena adevarata. Zambesti la scrasnetul sinelor de pe omat, cu tine vibrand pe sanie, ”Dii, calutule! tati, ma trantesti? acuma!… Asta, cu mult inainte de a vibra direct pe neaua, inca alba, in amestecul de brate tinere, dornice si vesele…

Ei, hai ca si acum e frumos, e soare!… Vibrezi de speranta, de dragoste, de grija pentru dragii tai, ca sa le fie bine. Lansezi in eter noian de ganduri bune, praf de diamante ce va sa cada inapoi peste tine, peste cel de langa tine, si cerc dupa cerc tot mai mare, peste intreg pamantul… Vibrezi odata cu natura, care nu se intreaba ce va sa fie maine. Tanjesti dupa ea, cea de altadata, dar inveti azi, s-o vezi cu recunostinta, asa cum e. Poate mai buna si mai frumoasa…

Tragi adanc in piept aerul de-afara – vitregit cumva de fumul petardelor si artificiilor – si-ti continui pasii in soare… Simti cum te impresoara inceputul promitator…