Usa se deschide si sala de balet se revarsa peste mine. Spatioasa, cu oglinzi luminoase, cu barele ei duble de sustinere din fata oglinzilor, cu linoleumul ei moale de pe podeaua, pe care papucii clasici de balet vibreaza usor in sunetele muzicii… Poti auzi orice fel de muzica, pasii lor o vor impleti minutios, cu sarg, cu drag, cu patos… Din sertarele creierului ma inunda clapele pianului, albe si dantelate, cu franturi de studii de balet, menuete, valsuri line, polci frenetice… Variatii ale sufletului descatusat… Taceri intense, transformari… – Stii, m-am gandit: nu vreau sa renunt la balet. Imi face bine… Si o suvita indrazneata-i zboara peste tample juvenile, scotand la iveala doua pete trandafirii in obraji, si cativa stropi muncitori pe frunte… Azi, sunetele pianului extind picaturi pietruite… – Desigur, daca spiritul tau se regaseste in gratia dansului, cine te-ar putea opri? Doar tu-ti construiesti viitorul, asa cum iti dicteaza inima!… Omul este mai presus decat necesitatile sale fiziologice, si in jurul esentei sale divine, si-a creat intotdeauna un joc al sau de supravietuire… – Prea multa filozofie, lasa lucrurile sa vina de la sine! Si vocea grava de peste umar ma imbratiseaza cald… Cu un clic metalic, usa salii de balet se inchide in urma mea. Afara, ma impresoara un aer tare de – nici nu stiu – toamna tarzie, iarna timpurie sau primavara anticipata a unui calendar confuz. Prefer simplu, sa fie numai aerul proaspat, tras cu nesat in piept… Sinele meu curge lucruri minunate…