De la primul fir al ierbii, rasarit printre ghiocei si pana la prima zapada din an, n-ar fi decat un click virtual pe teritoriul blogului… In afara lui, un timp serios, cu ciudatenii carnavalesti isi cere dreptul la semnatura… Cetinita, draga de ea, il saluta mereu, fara sa-l certe, cand inmiresmata si luminoasa, cand pufoasa si grea… Nici eu nu-l cert… din spatele panzei albe sau albastre. Il rog doar sa mai imprastie cu senin si intelepciune. Si din doua salturi de-ar putea – daca globurile vor tacea sumbre anul asta – sa creasca mai iute firul ierbii, in caldura naturii proaspete si revigorate…