… de vânt… Curg streașinile prin vălul ciudat al unui Gerar nehotărât…Cad una câte una, frunzele roșii de Crăciuniță… Aștept ghioceii –  plăntuțele mele firave și nespus de dragi. Razele soarelui topesc  încet, dar ferm, bruma de zăpada așternută nu demult.  Și parc-ar striga după ei să răsară… Așa cum, în valurile tristeții, inima cheamă la viață…  Nu știu dacă noi modelăm vremea, sau ea ne înfierează cu ale ei transformări… Știu numai că respir până la tâmple aerul tare dinspre soare. Și că doar aici contează… doar acum… doar azi