Și acum, Titu, aș vrea să-ți vorbesc tăcând câteva vorbe despre tăcere. Adevărata tăcere nu este aceea când se întrerupe muzica. Sau când se rupe în două zgomotul. Adevărata tăcere este numai acea tăcere când ți se întâmplă, dacă ți se întâmplă, să asculți sufletul tău îndrăgostit de altcineva decât de tine însuți. Ce măreție! Ce justificare a dreptului de a exista! Acum, tac.   ~ Nichita Stănescu ~

Și dac-aș vrea să tac, aș ști oare să-mi rup cuvintele-n două? Aș putea opri șiroaiele de gânduri în șoapte pereche? Și oare cât de purpuriu m-aș prelinge pe muchia existenței mele  ambivalente și tragi-comice…?

Cu râs, cu plâns, cu fluturi sfârâiți în lumini orbitoare… Și de albă sărbătoare…

Ascult, acum, tăceri… 🙂