20191029_095226

Din țărână ne naștem, în țărână ne întoarcem… parcă-mi  șoptesc florile de la marginea drumului, în aerul tare al dimineții… intr-un oraș în care timpul parc-ar fi stat pe loc…

Îmi sunt dragi florile, mirosul mușcatelor din geamul copilariei… O femeie urcă în microbuzul tixit de drumetii timpului trecut, cu un minunat ghiveci cu mușcate crețe. În căteva secunde, parfumul lor ne învăluie suav…

–––

Cu gândurile astea incepeam eu o zi frumoasa de octombrie, numai buna pentru bălăceala termală…. Insa acum, la finalul ei, nu prea mai gasesc motiv să le trimit în univers, atât de gingașe și profunde. Dat fiind faptul că printre nourii diafani s-au bine strecurat si niscaiva săgeți de smoală…

La fiecare oprire, masina se aglomera nespus, iar soferul taia curbele cu o viteza de formula doi, taindu-mi si toata gingasia momentului. Noroc ca singurul ceai baut de dimineata nu mi s-a razvratit in stomac până într’atât, incat sa se vrea in punga pentru necesitati gastro-îndărătnice… 

Ajunsa la destinatie, aerul bine oxigenat al padurii m-a mai impacat putin cu excursia balneara. Insă la bazin, in acea atmosfera obisnuita de relaș s-au mai gasit niste săgeti smolite să centreze ferm.

maimute-de-zapada-02 (1)Intr-o limba orientala, total neidentificabila pentru mine, comunicau acut in timpanele celor patru zari, doua doamne cu doi domni, turisti straini.

Ssst-urile trimise mai in gluma mai in serios de celelalte nationalitati conlocuitoare de bazin, si indicatiile antizgomot de pe pereti n-au reusit sa le curme traiectoria sau intensitatea. Aflata in mijlocul lor si a culminatiilor sonore, cu urechile si relașul sfartecate, mi-am intors si eu privirea galesa catre ei. Am vazut doar una dintre fețele turistice acoperindu-se cu degetele aurite de inele groase. Dar mai mult ca sa si le arate sau ca sa-si inlature surplusul de apa siroita de pe obraji…

M-am bucurat sa vad ca localnicii – ai nostri clienti – pot fi mai civilizati decat turistii straini. M-a incercat chiar un sentiment de mandrie  pentru cateva clipe… caci, mno, nu exista padure fara uscaturi…

La intoarcere m-am hotarat sa iau trenul… cu bucluc, compus din doua vagoane aeriene. Mi-am zis ca pe drum, lecturez si eu cateva pagini ca tot calatorul civilizat… Si chiar as fi citit, daca mi-as mai fi gasit cartea sau ochelarii penduland alternativ in urma zvarcolirilor apocaliptice de tren. Ceaiul de dimineata – la care s-au mai adaugat niste uscaturi culese-n timpul zilei – si-a cerut dreptul de locuit in gat. Cum nu puteam sa i-l ofer, am schimbat eu locul intr-un alt compartiment. Dar  care si acesta era gen saună feroviară, Si concurentiala cu celelalte pe care tocmai le parasisem, respectiv saunele cu abur termal si cu raze infrarosii… Ca sa simt diferenta…

Si-am simtit-o… Afara din gara, in Brasov, ploua rece si marunt…

––

Foto 2: Maimuța japoneză de pe internet, care nu are nicio legătură cu inculpații sau naționalitatea lor, decât că simte apa frumos si politicos 🙂