Când toamna curge numai zile însorite, curg și fotografiile și inspirația la scris! Mi-e drag să văd aparatele trecătorilor imortalizând natura. Aici un copac mândru de frunzele sale picurate șoptit, dincolo un strat de flori surâzătoare, o tufă de trandafiri parfumați, cu petale subțiri și catifelate. Dincoace o bancă așteptând îndragostiții să-și fure duios inimile. Peste tot, lumini si umbre îmbătătoare…

Și în toată această splendoare a vremii, mintea mea zboară odată cu avionul de pe cer, care lasă în urma sa dârele albe de fum… Urme drepte ce se dizolvș încet în senin… Mă intreb, care sunt urmele mele?…

Aud atât de tare ceea ce ești, incât nu mai înțeleg ceea ce spui! – îmi rasună o voce pe la tâmple… Păi, cum altfel? Faptele sunt mai importante decât cuvintele. Și poate că tot ele dau și raspunsurile multor intrebari puse in timp…

Cine ești sau ce ești?… intrebări de toamnă și rugină. Cuvinte corozive ce-ar putea crește entuziasmul pana la soare, sau ar continua să macine până la sânge viscolit…

Valoarea omului este răspunsul la cine ești?  O dă informația pe care o deține el, o dă cuvântul care la începuturi a fost… Cine-a zis că omul trăiește cu legea morală în suflet și cu D-zeu deasupra lui?… 🙂