Oricât ai fi de mâhnit sau copleșit de gânduri și activități, tot ai putea să-ți găsești un imbold în tine, cât de mic, ca să observi splendoarea naturii din jur. Fie că răzbate dintr-un colț de parc, capăt de alee, petic de pajiște, fie că-ți domină întreg peisajul cuprins de retină. Pe tot locul, toamna iți așterne la picioare covorul ei șoptit,  arămiu… Miresme inegalabile, răscolite și aduse-n simțuri de vârful bocănceilor năzdrăvani, te învăluie firav…

Din pământ, încă mai au curajul  să-și scoată capetele vaporoase, brândușele vesele de toamnă, în a doua lor generație. Fascinantă Împarație-a ierbii! Cu vietăți minuscule, ce forfotesc în soarele zgârcit, proslăvind viața: – D-zeu e pretutindeni!...20191011_132835 – Cri-cri-cri, toamna gri!…

– Mama, dacă tata ar cere de mâncare, când n-ar avea, tu i-ai da? Tu nu ești ca Furnica, nu-i așa? Și imediat, doi obraji bucălați și lipicioși, sunt sărutați cu foc, înseninându-se la vocea mamei drăgăstoase și darnice…

– Cri-cri-cri, toamnă gri!…

Nu se mai aude-n iarbă…

Dar toamna e splendidă! Așa frumoasă și bogată, ne picteaza-n suflete imensitați de iubire…