Am infruntat evenimentul teatral de ieri –  Ziua Limbii Romane, cu prima ei reprezentare in cadru de Festival – si indraznesc sa scriu doua vorbe… Stiu ca fara diacritice, cuvintele mele se razboiesc, negasindu-si locul, ca niste copii neastamparati de la scoala, inainte de a le intra profesorul in clasa. Dar sa arunce cu piatra cine este fara de pacat… 🙂

Caci ce ne-am face fara simtul ironiei care este si simtul limbii romane, dupa cum spunea aseara cu umor Th. Paleologu, primul invitat de pe scena. Am constatat ca si pe dumnealui il deranjeaza decat – ul nostru cel de toate zilele si degradarea limbii…  Tratate cu umor, lucrurile par sa nu mai devasteze intr-atat, insa intristator, ele raman inscrise in scoarta cerebrala sau internetica, bruindu-ne astfel ori de cate ori le confruntam… Generatiile, fie ele tinere sau maturate, au tot mai multa  nevoie de traducator.

Solutiile sunt sublime, dar… lipsesc cu desavarsire – au mai sunat in microfon, nu stiu exact daca prin vocea domnului Paleologu sau a stimabilului presedinte care l-a urmat, N. Manolescu. Mai-marele scriitorilor si-a dezvaluit, de asemenea cu umor fin, nedumerirea privind ineficienta de predare din scoli: – De ce , prin programele de guvernare, s-au redus orele de limba romana? Poate pentru ca, in cadrul candidatilor politici, greseala este necesara, ca ei sa fie pe intelesul tuturor, sa faca baie de mase si sa fie alesi… Si a mai citat din Toma Caragiu, sceneta cu apartamentul in care toate utilitatile erau in regula, numai bideul din baie… asa si asa…

Ceilalti invitati, cu decernarea Premiului de Literatura al Municipiului Brasov, si artistii care au recitat si cantat lucrari romanesti au adus pe scena un aer de inceput de stagiune… Si mie, dor de spectacole… bune…

Sfatul Tarii, cu regie, scenografie si actori excelenti, a fost o incursiune istorica referitoare la Unirea Basarabiei cu Romania din 1918… Pacat ca s-a desfasurat dupa pauza, cand atentia unora din cadrul extremelor de generatie s-a dovedit a le fi fost mult prea solicitata, indreptandu-i magic catre luminita exit-uala…

Dupa aplauzele de final, am citit in Romania Literara – primita cadou la standul de carti – Vis -ul lui Radu Cange:

Am visat ca,/ in maini framantam/ intunericul din mine./ 

Doamne, ce frig imi era.

…! Si mie-mi era, caci la poalele Tampei, orasul treptelor si fara lift,  nu ca si in capitala ( N.Manolescu) se lasa incet racoarea toamnei…