Azi se sarbatoreste Ziua Limbii Romane. E scris mare pe o panza ce umbreste fatada Teatrului Dramatic… Cel putin asa am vazut eu, acum cateva zile, bantuind aleile parcului sau piatra orasului si ridicandu-mi arar privirea de pe pliurile negre ale fustei… Oare mai stiu sa articulez cuvintele? Sa ma opresc din alunecarea spre Nimic si sa imbratisez cuvintele dulci, de comoara… de odinioara…

Intrarea e libera la Sfatul Tarii din seara asta… Oamenii se schimba, odata cu ei si imparatiile si bineinteles, graiul lor… De ce n-as putea iubi romgleza? De ce mi-ar zgaria urechile care-le lipsit de pe in tot mai multe guri de pronuntie acuzativa? Cine-as fi eu sa ma revolt?

Un graunte… de speranta… tot mai straluceste pe undeva, chiar daca si numai la ureche, intr-o neagra lacrima de onix…