”There is no safe place la modul absolut. Cele mai adânci răni și traume sunt create în acestă grădină paradisiacă a familiei din care apoi suntem izgoniți în lumea largă. Cum pansăm aceste răni, cum ne împăcăm cu ele, cum integrăm aceste traume în propria identitate și cum le transformăm în combustibil interior va construi proiectul următoarelor decenii de viață adultă. O viață modelată de acele energii inițiale care s-au dezlănțuit o dată cu Big Bang-ul familiei.”…

Fostul bloger – filozof dintotdeauna si mai mereu cu idei in asentimentul meu – editeaza acum pe măritul FB -site. Din nou trebuie sa iau in considerare acest spatiu internetic. Cum ar fi ca am talent la scris, cu substrat psiho-filozofic, dar ca jobul sa nu-mi permita timpul necesar dedicarii lui. Atunci iau telefonul, in pauza de cafea, si-mi arunc gandurile pe perete. Dintre miile de urmaritori se vor gasi cateva zeci, sute, sa mi le aprecieze…

Cred ca exista frustrari ce se nasc in copilarie, poate majoritatea lor. Comunicarea nu functioneaza intotdeauna asa cum ne-am dori-o noi. Parintii actioneaza atat cat se pricep ei si atat cat si-au primit la randul lor, informatia genetica. Nu ne alegem familia, ne nastem in sanul ei si ne-o asimilam incepand cu nivelul la care se gaseste ea.

Inca de mic, copilul isi exprima nevoile in mod specific varstei si daca nu-i sunt intelese, plange. Cand lucrurile evolueaza in timp, acestea devin frustrari, evident. Iar frustrarile dau nastere nesigurantei de sine.

Apoi mai sunt si introiectiile, acele asimilari mentale si comportamentale din mediul familial. Ca un burete, creierul nostru de copil absoarbe si stocheaza in subconstient tot ceea ce vede mai des. Cand acestea ajung sa nu se mai potriveasca cu educatia noastra de adult, cu dorintele si visele, cu standardele societatii din care facem parte, ni se dezvolta iarasi nesiguranta de sine sau low self esteem.

E firesc atunci sa ne cautam spatiul nostru sigur. Ne vrem viata noastra, cu familia noastra proprie, construita de noi. Doar ca introiectiile ne raman tot acolo in subconstient, oferindu-ne aceleasi cadouri.  Le putem pune in sertarele cuvenite, insa prin multa munca de constientizare si de resetare a valorilor initiale. La fel ca si cu automatismele negative care te pot scoat in afara parscursului tau de viata visata.

Acasa e acolo unde te simti bine si in echilibru. Intai tu cu tine, in relatie interioara, apoi cu ceilalti. Iar Sarbatorile vin uneori, sa accentueze acest lucru… Dar cine sunt eu ca sa ma trezesc vorbind? Ia sa vad, mai bine poate incepe vreun serial interesant… 😀

Sa ne fie casa acasa! 🙂