ballet

Am intrat pe Facebook sa urez prietenilor An Nou fericit! Am acolo multi colegi de clasa, de breasla, unii imprastiati prin alte tari si continente. Prieteni cu care – trebuie sa recunosc astfel, utilitatea site-ului – pot avea cea mai la-ndemana modalitate de contact. 

Cum fiecare posteaza, mai mult sau mai putin, cate un gand, o poza, o invitatie de participare la vreun eveniment, sau imparte cate un link demonstrativ,, sugerand franturi din viata lor profesionala si/sau personala (nu stiu exact care este ponderea 🙂 ) pot afla simplu in ce stadiu se gasesc acestia…

Asa am dat peste poza de mai sus, ce mi se pare frumoasa si reprezentativa pentru mine. Uneori, o fotografie poate povesti mai bine decat cuvintele. De fapt, nu s-ar numi fotografie sau arta, daca nu si-ar contine povestea. Si cateodata chiar ar fi de preferat in locul textului. Iti clatesti ochii, iti destinzi sufletul, zambesti fara sa vrei si fara prea multa analiza. Urmaresti doar formele, nuantele, ghicind simbolurile si dezvaluind realitati, emotii, amintiri…

Poate c-or exista si tablouri cu nepotriviri de culori sau linii, asa cum ajungi sa te poticnesti si in scrieri, de unele dezacorduri gramaticale. Caci  astazi scrie toata lumea si despre orice. 🙂 Iar literele au si ele muzicalitatea lor anume. Daca nu curg cum trebuie, nici intelesul lor nu ne atinge la mansarda... Vizual, eu cel putin, ma descurc mai bine, pot decide mai lesne daca-mi place sau nu o lucrare.

Fara a fi pretentioasa, mi se intampla sa incep a citi un text, cat se poate de interesant, amuzant, demn de retinut. Si brusc imi arunca ochelarii peste urechi, de-alde: lucrurile care le așezi; că bani care sunt; nu fii neserios… Oricat de mult mi-ar placea restul slovelor, nu le mai pot da girul valoric, si de interes…

Nu-mi explic de ce se contorsioneaza astfel, comoara noastra de limba. Poate fiindca  suntem prea permisivi si Radu pastilat de la televizor, cu prea mult bun simt si ironie prea fina. Sau suntem prea adaptabili si mulati pe valori  V si www. 😀 Poate pentru ca nu stim ca avem o comoara, nici dupa una suta ani…

Cand cuvantu-mi zgarie urechea, iar poezia sta la Pol, cu renii –  nici ca mi s-ar fi scoborat vreodata sub brad 😀 – nu-mi ramane decat sa-mi extaziez retina si gandirea sa mi-o port pe val sarat…