Ce tara frumoasa avem!… pacat ca-i locuita! 😀 Ar spune gurile malitioase. Printre care, uneori, mai ca-mi vine sa ma numar si eu…

Cum sa pleci cu trenul la drum – unul lung de sapte ore – intr-un vagon comun? Cand am intrebat la ghiseu daca exista cusete, furnizoarea de informatii mi-a trimis o sageata de privire, de toata frumusetea: – numai noaptea se ataseaza vagoanele care au cusete. Deci, ziua stai picior peste picior, sau intr-unul, si admiri peisajul, ici- colo cu cate-o gradina împănușată.

Ásculti conversatiile pline de savoare si dragoste, gen: -Bunica, de ce s-a oprit trenul in tunel? – Da’ io stiu?… Eii, ma duc acuma sa-ntreb, c-alta treaba n-am!! Si n-avea… decat sa-si inghita cuvintele, mai bine, pufuletii si proteza cu care suiera pe post de locomotiva.

Sau inspiri tolerant,  atmosfera pregatitoare de  Eletric Castle pusa-n scena vagonului, de niste nerabdatori, tineri fumatori… In vremurile apuse, cand mergeam eu cu trenul regulat spre Cluj, se fuma ce-i drept. Dar fumul parca nu razbea chiar asa, vagonul fiind compartimentat altfel. Sau poate ca eu ma lasam purtata de altfel de emotii si ganduri venite la pachet…Acum ne revedeam. dupa noianul de ani spulberati intr-o clipita, colegi si profesori de la Liceul de Arta / Coregrafie… personaje insa in alt post viitor.

…Poate ca noi nu avem reguli suficient de bune, sau nu se iau in considerare, ori exista mereu alte prioritati sociale, de comportament. Sau mai degraba sunt eu cea pretentioasa si subiectiva, care acorda uneori, mai multa justete frumusetilor si conduitelor de peste granita…

Tot e bine ca nu m-a dus, catre frumusetea lacului Tarnita, trenul acela mirobolant tatuat in grafitti Hades, cu acoperirea aprope generala a geamurilor. Am avut norocul asta alte cateva dati, spre bazinul termal din Tusnad. Pana si controlorul iesit dintre navestisti, zambea cu ochii lunecand spre varful pantofilor sai si incercand sa stapaneasca usa zburatoare a toaletei…

Mereu si oriunde, omul sfinteste locul. Acolo, langa Cluj, intre Marisel, Gilau si Rusesti, oamenii sfintesc locul. Aerul e curat, iarba frumos cosita, casele improspatate si aliniate inspre Europa. Chiar daca, oamenii inca mai saluta romaneste pe ulita, orice trecator sau bicilist. 😀 Spre fericirea ei, a Miței-Biciclistei – masinile incetinesc la vederea unui drumet pe doua roti, fara sa-l acopere cu nouri de colb claxonat…

Avem, da, o tara frumoasa. Uneori e pacat de localnicii ei…

 

 

 

 

Reclame