O distinsa doamna de la cursul de Pilates mi-a trimis de curand un link/  articol despre generatia  millennials. Adica generatia celor cu varste cuprinse intre 18 si 34 de ani. Acestia considera,  spre deosebire de babalicii baby boomer – cei de dupa cel de-al doilea razboi mondial –  ca nu casa si casatoria sunt semnele principale ale maturitatii unui individ. Ci independenta financiara si luarea deciziilor prin care-si pot rezolva problemele.

Prin urmare libertatea si controlul asupra carierei si vietii lor sociale, sunt prioritare. Si evident ca in functie de acestea se pot regla si interesele si pasiunile. E intr-un fel firesc, sa tinda catre o anume fericire individuala. Internetul si retelele sale de socializare creeaza un set de manifestari specifice.

Numai daca ne gandim la selfie-urile prin care-si dezvaluie starile, actiunile, locurile, prezenta lor mai mult sau mai putin autentica, dorita sau fortata de imprejurari, statut etc… Imaginea sociala care se doreste creata, experientele memorabile care plaseaza individul in topul aprecierilor sociale si-i cresc stima de sine, competitia pentru vizualizari, like-uri, rating sau mai stiu eu ce feedback-uri se cer.  Nu o data am auzit spunandu-se: daca nu ai cont/profil pe net, nu existi…

Intamplator, azi, intr-un autobuz, mi-au intrat pe retina si timpan doi millenials cu doi copilasi. Cel mic din caruciorul sport, isi plangea prelung si incomod vocea de viitor tenor.  In timp ce Millenial-ul tata, sportiv si responsabil cu carutul, incerca sa-l linisteasca, fara succes, cu ciocolata.  Millenial –a mama trimitea zambind insufletita, mesaje de pe telefon. Fetita lor cu pletele de zana-n vant, se legana tinandu-si bratele pe bara alaturata scaunului.

Pana sa cobor, i-am ascultat sefului de trib Millenials, nedumeririle oarecum calme, adresate pe rand mamei:  -De ce-ai uitat iar cheia? Sirenei din carucior: –De ce nu-ti mai place ciocolata? Si Cosanzenei cataratoare: De ce ma lovesti cu picioarele? Un tablou de familie libera -mai mult sau mai putin reprezentativa – in care fiecare-si gaseste fericirea in functie de imaginatie si potential…

Poate ca baby boomerii, daca s-ar fi gasit prin apropiere, i-ar fi saltat putin prin observatii si indicatii de comportament. Sau cine stie cum sau daca mai reactioneaza in vreun fel? Nu m-as mira sa fie si ei cu mintea-n cele patru zari de internet, orbecaind dupa ortacii de epoca si preluand din apucaturile milenare. 🙂 Ma intreb ce fel de valori prioritare va avea societatea urmatoare, spre ce vor tinde copii din carucioarele de azi, ce vor FI ei, cand se vor face mari?