Dintotdeauna mi-au placut bicicleta si pedalatul. Cand am invatat sa merg pe doua roti, am avut o revelatie de-a dreptul. Aveam vreo opt ani si ma infingeam, rumena ca jarul, in mobilul prietenilor mei de joaca. Bineinteles, atunci cand ei, si mai rumeni, luau cate o pauza de alergat. Si dupa ce trotineta, depasita de timp si circulatie, nu mi-a mai fluturat coditele-n vant.

Tata insa, n-a catadicsit sa-mi cumpere bicicleta mult ravnita, decat atunci cand mi-am iscalit identitatea pe pagina de buletin si-n evidenta populatiei. 🙂 Ca sa stie lumea a cui esti, daca ti se intampla ceva… Stia ca nu m-as fi multumit c-o plimbarica de pe un trotuar pe altul. Si nici sa-mi supar profesorii de balet, n-ar fi vrut. Ei, propovaduind sus si tare ca ni se deformeaza musculatura, si lebedele vor fi gaste sau rate macanite pe lac 😀

Intrucat nu mi s-a intamplat vreodata ceva alarmant, calaream incantata si teapana la ghidon, al meu Pegas rosu cu cauciucuri albe. Zburam pana-n centru si inapoi pe strada mea, in cate-o jumatate de ora. Autobuzele nu ma speriau deloc, imi erau chiar prietenoase.

Am mai pedalat de atunci, cu mici sau mari intermitente si cu echipamentul de rigoare, tot mai complex. Am ajuns pana la geaca impermeabila, pe care insa nu am folosit-o decat de doua ori. Si nici atunci n-au ajuns sa ma inunde stropii din furtuna. Cine credeti c-a intrat in sensul giratoriu, pe doi cai juma’ putere, cu casca si ochelari aerodinamici? Surprinzator de eficienti, de altfel, inlocuind cu succes stergatoarele de parbriz…  Numai girofarul imi mai lipsea 😀 dar si pe-acela, mi-a promis un prieten, ca mi-l va fixa pe acoperis…

Si nu mi-ar strica niste genunchiere impermeabile sau chiar colaci gonflabili, pentru baltile care se aduna de pe langa trotuar, in sarmana pista biciclistilor. Cand nu ploua, se mai pot vedea gropile si canalele, cu finisajele de asfalt care-ti aranjeaza creierii la gat, in colier de ganduri frumoase… Si se mai pot ocoli, daca nu e vreun bolid-zeu in spatele tau, care sa-ti arate calea adevarului si a vietii, fulgerand in claxon…

Dar cand ploua, ele, dragele, se ascund in lucitoare prelungiri rutiere, inhatandu-te cat ai zice peste…

De-asta iubesc eu turul de oras organizat o data pe luna, de fiecare data in ultima ei vineri.  Magica si feerica zi de masa critica.  Ca macar atunci se intampla sa ne fie pedalatul lin, inspre mijlocul strazii, unde benzile nuntesc fericite, nu baltesc razbunatoare. Iar balaurii de transport isi inghit cuminti flacarile la intersectia giratorie, asteptandu-si randul de acces.

Si de-asta iubesc soarele si vremea buna… de pana mai ieri, caci de azi s-a schimbat. Era si cazul, n-a mai plouat de mult 🙂 …

 

 

 

 

Reclame