Ma intreb daca cineva-si mai completeaza blogul cu asemenea intermitente ca mine. Cum scriu eu.!? 😀

O ora intreaga mi-am stors creierii cu toate variantele de parola, stocate prin firidele lor! Am avut insa noroc, ca s-au deschis cerurile si, ca printr-o minune a Sanzienelor care tocmai si-au jucat iile si fotele prin piete, am gasit cheia. Si-am intrat, scartaind balamalele …

– Cum, de ce, cu ce ocazie?  – m-au saltat trei valuri de draci…Sunt eu imblanita, ratacita oaie, ce cauta istoriile intru repetitie? Carpatina mioritica, ovis aries!  Nonrumegatoare insa de acest fenomen, nici in ruptul urechilor sale blegi…

Nu pot sa-mi explic, de ce uneori ma trage ata sa-mi astern astfel ideile, iar alteori, nici de departe nu vad ecranul. Sa-mi fie cu iertare si milostivenie! 🙂

Daca ma ghidez dupa lucrul potrivit, facut la timpul sau locul potrivit, intru si mai mult in ceata. Cum sa simti potrivit? Sau de unde stim ca gandurile noastre ne sincronizeaza corect cu realitatea? Stii doar dupa ce se consuma ea, si eventual, te vezi cu capul zdrelit de peretii contrelor.

Cine-ar vrea sa repete cazatura? Si totusi se intampla, asemeni rozatoarei albe si pufoase de laborator, sa nu optam pentru alta cale. Cu tot bagajul teoretic si experimental, nu ajungem la potriveala fericita.

O voce bufnitata mi-ar sopti aici, ca asteptarile sunt, de fapt, cele care te deviaza. Caci sa traiesti viata asa cum e ea, acceptand ordinea divina si luand evenimentele la rand, ar fi cel mai bun lucru pe care-l poti face. Dar asteptarile nu inseamna pe undeva, visele tale, telurile spre mai bine? Iar fara vise, targeturi, luminite sau explozii de  artificii, omul poate trai?

Important e ca suntem…