Când timpul lucrează in defavoarea ta… Pur si simplu îl lasi sa-si faca de cap… El e oricum nascocirea omului… Pana când, de undeva din interiorul tau, va fi venind un licăr de speranta, cu miros nou de viață…

Lângă magnolia mea dragă se așezase o bătrînică bățoasa cu ochelari mari, fumurii, numai buni de paravan pentru moțăiala de la amiază… Petale catifelate de magnolie curgeau pe bancă alaturi de mine…si gânduri..

Unde iti zboara mintea atunci cand nu te mai alearga orele de lucru? Ce beatitudine a  vârstei iti inunda sufletul?

Citeam mai demult despre fericirea autentica, acea stare de armonie interioară, acea satisfactie care-ti umple clipele după un anume proces al muncii sau după mai multe etape de activitate si efort. Fiecare schema stabilită dinainte si infaptuita pune creierul in in functia de secretă tot felul substanțe dătătoare de speranțe si bucurii… Sau de narcotice 🙂

 

Anunțuri