Mi-ar fi placut sa cunosc mestesugul olaritului. Sa iasa din mainile mele frumuseti practice, obiecte cu care sa-mi decorez casa, sau podul mai degraba, daca l-as avea. Sa-mi zboare gandul si sa-l prind ij amintire cu fiecare vaza, ulcior, cana, strachina, ceainic sau mai stiu eu ce figurina construita…

Nu stiu sa plamadesc decat aluatul de cozonac, si acela din an in Pasti. Adica exact de Craciun si de Pasti, cand explodez bucataria in ritualuri cu miros de cozonac. Mai fac semilune cu nuca, mai ornez salata de biof… Dar asta nu inseamna ca am vreo dexteritate digitala aparte. Bratele mele sunt de-a dreptul crengi si in niciun caz de magnolie 🙂

Imi place sa privesc cum se invarte lutul si prinde forme sub mainile iscusite. E o intreaga stiinta acolo, si tehnica de lucru. Cred ca trebuie sa simti in varful degetelor cat de moale si cat de umed se modeleaza mai bine materialul. Si sa pui suflet, ca-n orice creatie de frumos… Joaca, relaxare…

Si cate povesti frumoase ar curge un ceainic!…

Anunțuri