Se spune ca ideile nu apartin cuiva anume. Ele exista de fapt in univers, fiind atrase doar de mintile potrivite pentru dezvoltarea lor. Asemeni semintelor care rodesc in pamant. Daca le va fi prielnic acest chenar de viata in care-au poposit, viitoarea planta va creste verde, plina de seva si infloritoare. Daca nu le va prii, va fi fiind totul ca si cum n-ar fi fost nimic…

Asa ma gandesc eu cateodata, la ceas de subseara, dupa o zi de munca… De-mi vine sa ma rostogolesc de sub glastra din fereastra, pana-n mijlocul universului. Si sa ma intreb cu craniul inceet asezat pe moale: ”a fi”…? Sau… a etira  pletele-n vantul visului…?

E senzatia aceea dulce-amara, de munca implinita cu oaresce carente. Atunci cand te doare fiecare centimetru de carne de pe tine. Si pana sa vezi cat, si daca mai merita efortul, simti cum te ia cea mai mare fericire de pe lume… somnul. Ce bine e sa dormi!… Dar sa dormi ca un nou-nascut in leagăn, senin si fara sa te mai intrebi a doua zi, ce-ar fi daca…

Sa ma trezesc direct la Radio Romania Cultural vorbind despre balet. Acela de calitate care exista si la noi. Caci exista, chiar daca balerinii sunt o mana de oameni in toata tara, si mai exista inca alte doua care sa-l recepteze… Sa ma trezesc cu un partener media cu care sa-l inalt pe podiumul cronicilor, acolo unde i-ar sta bine, in ciuda vicisitudinilor autohtone… Ma trezesc, pana una alta, ascultand un dirijor de suflet vorbind despre Mozart in partiturile sale vocal cantabile…

Poate-ar fi mai indicat sa ma pregatesc pentru o alta încondeiere, ca tot se apropie Pastele si strange lumea oua-n cos pentru Iepuras. M-as pricepe mai bine, fierbandu-le indelung printre fuste de ceapa rosie si mangaindu-le apoi cu o coaja de slanina aurie. Mai coc niste pască si drob si gata, as fi in rand cu lumea… Dar eu nu sunt nici in rand cu lumea asta, chiar daca le coc gustoase….

In cuptorul sufletului, mai ard uneori cuvintele, a joaca de copil. Asa cum am citit la Sweet & Salty ca i-ar fi spus bunicul ei: Nu ti-i coace niciodata… Da, pentru ca asa ramane sufletul artistului toata viata, incadrat in puritatea si curiozitatea de copil. Cu care creeaza cea mai frumoasa si interesanta joaca, pentru sine si pentru ceilalti. Si cata nevoie este de ei, artistii, nestavilitii clovni ai sufletelor! Ce rad, plang sau iubesc pana-n profunzimile stelelor, transformandu-le in aerul datator de viata!…

Asta nu inseamna ca nu trag si eu ponoasele dupa acele iubiri supradimensionate, cu proiectii mirific mistificatoare sau greseli copilaresti. Le trag, ca mușcată de sarpe prin gradina Raiului. Dar iau apoi Psihologia din scoarta-n scoarta, si-o citesc pana ce otrava mi se dilueaza treptat in povesti de aur si experiente castigate.

Redescopar feminitatea si respectul de sine, eleganta, si toate lucrurile care-mi descretesc fruntea, pastrandu-ma echilibrata. Chic- Elite imi devine aliat si mentor, eșarfă la gatul golas si inima zdrentuita. Ma vad in mana cu cheile de succes – chiar daca nu stiu bine la ce – si atat de chic, ca la bluza imi sare-un nasture… de fala.

Mi-ar prinde bine o revelatie! Sau un blog partener! Sau si numai un partener! Numai ca revelatiile se nasc atunci cand schimbi total ambientul. Iar asta se intampla cel mai usor in calatorii, si in special in cele solitare, dupa cum se confirma si pe blogul ExTraVita.ro. Se poate calatori cu succes, chiar si in postura unei femei maritate. Sincer, nu stiu cum ar veni revelatia asta, fiindca nu am incercat-o in mariaj. Insa admir curajul si increderea in sine pe care o pot avea toti calatorii pe cont propriu.

Si mai stiu ca ador calatoriile, iar cu varful penitei umezit in emotie, mi-ar placea sa le scriu din toate colturile lumii. Artistice sau nu, istorice sau doar exotice, as fi mai mult decat incantata sa le cuprind cu totul in inima mea. Cu ochii, pasii, slova…

Caci la ceasul de subseara, lin coboara pe-a lor scara, idei noi de primavara, bizare din cale-afara…

Text pentru concursul SuperBlog 2017 .

 

Anunțuri