A fost o vara, mai demult, cand Requiemul de Verdi mi-a fost singurul balsam pentru suflet…Am spus cuvintele astea unui alt suflet si… pauza, sunet in linie continua. Neraspuns din neputinta si din lipsa de intelegere. Acea minima doza de intelegere care dezvolta dragostea cu niscaiva putirinta de le lumineaza pe toate cele…

Mi se pare ca lipsa de intelegere a celuilalt sau a sinelui aduce unele frustrari. Lipsa de reactie, nu din banala ignoranta sau din lipsa propriei imaginatii, ci din teama de a nu-l rani pe celalalt mai mult decat este el deja ranit, datorita proiectiilor nesabuite ale dragostei in care se afla… Acea tacere care doare…

Se poate sa fi fost neraspuns si din prea multa intelegere si automat din previziunea unui viitor nefavorabil pentru mine. Cunoscandu-si bine sufletul care i se zbatea intr-o situatie injusta, in afara orizontului meu…

Cert e ca muzica este principalul adjunvant in tratarea ranilor sufletesti… Nu stiu care dintre requiemuri imi place mai mult, de Verdi, Mozart, Brahms sau Dvorak. Fiecare are frumusetea lui specifica si bucati perfect mulate pe sufletul meu. Le ascult pe sarite…

––––––––––––––––

In seara asta: Requiem – Verdi – Live, cu orchestra si corul Operei Bv, plus niste invitati de marca. Nu pot sa spun decat ca au fost momente cand mi-au dat lacrimile, cand mi s-a facut pielea gainii de la inaltul vibratiilor. Momente de calitate muzicala, tehnica excelenta si sunete autentice de requiem.

Dar m-am si zburlit odata cu fosgaitii intarziati la concert, intrati la culme dupa primul sfert de ceas… Nu-i mai bine la Filarmonicile UE, ca se inchid usile ermetic, computerizate si nu mai intra si nu mai iese nimeni pana la pauza. Te scurgi sub fotoliu, daca vrei sa-ti pudrezi nasul…

Dar mai bine sa-l mai ascult o data pe Verdi in formula de exceptie cu Bychkov dirijor, Calleja tenor, Marina Poplavskaya soprana, Pentcheva – bulgaroaica parca si Furlaneto la notele joase…

 

Anunțuri