De vorba cu timpul

Când timpul lucrează in defavoarea ta… Pur si simplu îl lasi sa-si faca de cap… El e oricum nascocirea omului… Pana când, de undeva din interiorul tau, va fi venind un licăr de speranta, cu miros nou de viață…

Lângă magnolia mea dragă se așezase o bătrînică bățoasa cu ochelari mari, fumurii, numai buni de paravan pentru moțăiala de la amiază… Petale catifelate de magnolie curgeau pe bancă alaturi de mine…si gânduri..

Unde iti zboara mintea atunci cand nu te mai alearga orele de lucru? Ce beatitudine a  vârstei iti inunda sufletul?

Citeam mai demult despre fericirea autentica, acea stare de armonie interioară, acea satisfactie care-ti umple clipele după un anume proces al muncii sau după mai multe etape de activitate si efort. Fiecare schema stabilită dinainte si infaptuita pune creierul in in functia de secretă tot felul substanțe dătătoare de speranțe si bucurii… Sau de narcotice 🙂

…

 

Spring again

E adevarat ca ne influentam unii pe ceilalti, mai mult sau mai putin constient. Fiecare intamplare din viata noastra, fiecare rand citit sau interactiune cu celalalt isi lasa amprenta pe harta noastra neurala. Ceea ce este minunat,as crede, pentru ca suntem intr-o continua devenire.

Iar urmele sunt diferite. Unele abia de se simt – ca zapada de mai deunazi, care asa cum a venit peste noapte, asa a si plecat. Iar altele sapa adanc in mintea noastra… Indeosebi frustrari, nascute din neputinta noastra de a ne gestiona corect emotiile negative.

Corect, nu cred ca inseamna sa le dai o interpretare ireala, facandu-le pozitive. O iubire pierduta, un esec, o carenta la un moment dat, raman in continuare pricinile de suferinta din trecut. Insa e bine sa ramana acolo, cele de la vremea respectiva…

Ma gandesc acum, ca daca ar fi sa reiau sirul experientelor din trecut, cu siguranta ca as proceda la fel, tinand cont de acelasi concurs de imprejurari. Chiar daca nu mi-am atins visele in totalitate… Fac un scurt bilant si accept ceea ce sunt. Ce altceva as putea face? Si merg mai departe…

Las primavara sa incolteasca in sufletul meu noi stari de spirit. Care sa ma poarte mai bine, mai departe… Da, suntem suma experientelor traite. Insa astazi, acum, ne revin alte carti de joc cu care putem continua, intr-o maniera benefica, noua.

O privire alba

 

Cine s-ar fi gandit ca intr-o zi si o noapte de primavara, omatul va deveni plapuma groasa peste case? Sunt ele reci si bantuite de o dragoste stranie, poate mai putin contopita cu cea divina. Dar si asa, nu mi se pare just ca timpul sa paseasca inapoi…

N-as vrea sa fac prea mult caz cu ninsoarea de-afara. Caci se pot gasi clipe senine si in cele mai intunecate situatii, darmite intr-un decor de iarna primavaratica. Sau primavara iernoasa 🙂 Albul sau, mi-ar putea parea chiar fabulos. Prilej de meditatie si filozofie…

Insa, o privelistea uluitoare mi s-a deschis cu aceasta ocazie, la fereastra salii de balet… Care sala, are o constructie originala: foarte spatioasa si functionala pe interior, iar pe exterior… Dar pentru ce ar fi interesant exteriorul salii de balet, din moment ce se lucreaza inauntrul ei? Si se lucreaza intens…

Mi-am aruncat o privire pe geam, de dimineata…Pe una dintre cararile stramte si inzapezite, se intorcea spre biserica, o adolescenta ganditoare, cu pasul apasat. In urma ei, se distanta tot mai mult, fratele sau mai mic – am dedus eu, dupa statura, gestica si imbracamintea lui. Cu manusile lovea un partener imaginar. Se duela cu acesta spulberand zapada de pe morminte…

Si imaginea ramasa pe retina, m-a agatat si mai mult de ideea ca viata merge inainte. Ca cei care o imbratiseaza – indiferent de timpuri – e bine s-o constientizeze cat mai mult, umplandu-si inimile de bucuria ei simpla… Ca intotdeauna cineva, cumva, poate fi mai vitregit de soarta decat tine. Si poti cauta picuri de senin in propria ta viata, daruindu-i si inmultindu-i… Ca viata e frumoasa.

 

 

 

ensa cred ca asta e defapt astenia de primavara.

 

 

 

 

Catre cer

Stiu ca noi, oamenii suntem multi si rai. Poate prea multi si prea rai, astfel incat nu ne mai rabda pamantul, cum ar fi spus bunica mea odinioara…Dar florile ce vina au? As fi vrut sa scriu o scrisoare catre cer. Sa-l intreb, de ce-a lasat mugurii sa plezneasca-n soarele sau ocrotitor, din miez de primavara?

Au scos capetele increzatori, ca niste copii curati, jucausi, in straie de petale suav parfumate…

Ah, cerule, cum ai cernut tu norii puhavi cu fulgi de gheata peste bratele lor intinse spre tine! Le-ai culcat la pamant… Plang stresinile acum, confuze. Caci iarna si-ar fi strans demult poalele, cojoacele si nici c-ar mai fi ramas vreo clipa la …

Am o lacrima fierbinte pentru magnolia intarziata-n floare. Nu indraznesc s-o privesc, s-o tulbur mai mult decat este ea, sub greutatea spumei tale ceresti. Va incerca fara rost sa-si resusciteze ramurile. Nu stie ca e compromisa…

Poate ca bunica ar fi avut dreaptate sa ne fi intors fata de la d-zeu… Dar florile, ce vina au?… Ninge cu tristete, afara, in aprilie…

 

Aptitudini de primavara

– Ce cititi? – ma intreaba dupa ora, o doamna de la pilates, ridicand carticica de pe masa. – Aa, despre fericire! – si-mi zambeste larg, cu toata bucuria ei dobandita la sedinta. Si ea citeste carti pozitive, dar numai cand are timp liber, intrucat acesta ii cam lipseste, cu toate ca e pensionara. Unii oameni sunt mai dinamici, asa, si profita de tot ce le iese in cale… – Stiu care le e secretul: se axeaza pe prezent…

Contaminata cu elanul ei, nu i-am mai spus ca acea carticica era de fapt, un suport improvizat pentru plicul cu cd, luat in graba la pilates. Imi place sa citesc din ea, un strop de psihologie practica, daca am ragaz de stat in parc. Si mai ales, daca nu bate crivatul taios ca astazi, miercurea de primavara…

Avea dreptate. E important sa nu lasi gandurile sa te biciuiasca, nici spre trecut – ca doar ce rost mai are sa scobesti in rana. Si nici spre un viitor nesigur si de aceea sumbru. Pentru ca ele genereaza sentimente ce-ti pot distorsiona realitatea si automat actiunile sau functiile organismului.

E bine sa iei gandirea ca pe o aptitudine, care lucreaza pentru tine din interior spre exterior, in favoarea sau impotriva ta. Toate schemele mentale, convingerile, obiceiurile, sunt create de tine. In functie de o gramada de lucruri, vise, experiente, trairi, situatii, introiectii din copilarie, bla,bla,bla…

Astfel ca putem fi captivii propriilor noastre sisteme de ganduri, anulandu-ne singuri starile naturale de bine, si functiile sanatoase ale organismului…

Adica, nu-ti foloseste foarte tare sa vii la pilates, iar in timpul abdomenelor – pe care le faci automat dupa o oarecare continuitate – sa te gandesti ca n-ai cumparat leusteanul pentru ciorba sau ca ti-a ramas mapa nefinisata pe birou. Cat ai de plata la intretinere sau ce doina sa-i mai canti iubirii tale pe-nserat… Si, mai degraba sa te concentrezi pe fibra ce se intinde si se fortifica in armonie cu respiratia si oxigenarea creierului…

Cu siguranta acesta-i motivul pentru care se asculta muzica, se citeste o carte, se vizioneaza un film, spectacol… fara ca mintea sa zboare aiurea-n tramvai. Ca sa te detasezi de gandurile corozive, intru starile benefice si fericire…

Insa cum as putea fi eu, prezenta, in gheata vantului de-afara? Cu faldurile-i zdrobitoare la urechi si fluierandu-mi acut pe sira spinarii? Cu toata splendoarea muzicii din urechi, nu aud decat injuriile mintii mele descarnate la adresa celui uragan ploios…. 🙂 poate, dac-as sti vreo poezie…

 

 

 

 

 

 

 

Timp de floare

Celui ce ştie să aştepte, timpul îi deschide porţile… Raiului…

Da, rabdarea este semnul maturitatii. Tare m-as bucura ca magnolia – pe care o astept eu cu rabdare de ceva vreme – sa-si arunce petalele-n soare, in locul vantului de-acum, taios si rece…

Poate in Duminica Tomii, soarele isi va pune straie de sarbatoare si odata cu el, toate florile de sub poalele Tampei… Iar Junii vor impodobi cu ele capestrele cailor pentru parada…

Sa ne fie soare-n suflet – daca primavara ne e mai putin darnica – si mai  bine sa ne daruim timpului, ca poate stie el, ce stie!… 🙂

 

Paste fericit!

S-aveti…! Sa fiti buni si luminosi, sa-l petreceti in tihna!

De multi ani, Zefirelli imi spune o poveste pascala ce-mi unge sufletul cu mir artistic… Nici nu mai stiu de cand. De pe vremea casetelor video, cand era proaspat eiberata din tabuuri, si duios fragmentata in episoade tv…

De fiecare data are acelasi impact asupra mea. Cu regia, imaginile, interpretarea actorilor si replicile alese. Reuseste sa ma rascoleasca uneori, mai abitir decat orice slujba religioasa…

Alteori o lacrima, unita cu o picatura de ceara, in noapte, pe langa multimea de luminite de pe strada, imi sopteste Hristos a inviat!…

Adevarat a inviat!

Mrs. Teapot

Mi-ar fi placut sa cunosc mestesugul olaritului. Sa iasa din mainile mele frumuseti practice, obiecte cu care sa-mi decorez casa, sau podul mai degraba, daca l-as avea. Sa-mi zboare gandul si sa-l prind ij amintire cu fiecare vaza, ulcior, cana, strachina, ceainic sau mai stiu eu ce figurina construita…

Nu stiu sa plamadesc decat aluatul de cozonac, si acela din an in Pasti. Adica exact de Craciun si de Pasti, cand explodez bucataria in ritualuri cu miros de cozonac. Mai fac semilune cu nuca, mai ornez salata de biof… Dar asta nu inseamna ca am vreo dexteritate digitala aparte. Bratele mele sunt de-a dreptul crengi si in niciun caz de magnolie 🙂

Imi place sa privesc cum se invarte lutul si prinde forme sub mainile iscusite. E o intreaga stiinta acolo, si tehnica de lucru. Cred ca trebuie sa simti in varful degetelor cat de moale si cat de umed se modeleaza mai bine materialul. Si sa pui suflet, ca-n orice creatie de frumos… Joaca, relaxare…

Si cate povesti frumoase ar curge un ceainic!…

Cu muzica pe geana

Nu m-am gandit vreodata ca voi fi pe punctul de a adormi la un concert filarmonic… ca in seara asta. Si inca la Ein Deutches Requiem de Brahms, cu dragostea mea speciala din second movement…

Am plecat vioaie spre concert. M-am asezat in primul rand, ca sa ma invaluie sunetele si vibratiile mai bine. Insa… Inca de la inceput, un fotograf a forjat aparatul sau imortalizator in fata mea. Apoi in dreapta, in spate, pe laterale, pana cand un muzician de la contrabas, i-a facut semn sa se aseze…

Abia cand acesta s-a potolit intr-un final, am sesizat lentoarea dirijorului. Care extrem de… matur, a intins recviemul cu vreo douazeci de minute mai mult decat a vrut compozitorul… Mi-a fost teama c-o sa-mi cada pleoapele pe jos, si mandibula, iar in coltul gurii o sa-mi sclipeasca o lacrima de varsta a treia… bis…

Fara sa fiu specialista, stiu ca muzica nu mai are acelasi efect, daca nu se interpreteaza corect partitura, tinand cont de notificatiile compozitorului. Astfel ca bagheta dirijorului poate fi magica sau… sedativa. Intelegerea dirijorului vizavi de compozitor, ar avea aceeasi importanta ca intelegerea traducatorului pentru autorul unei carti.

Am creat odata o coregrafie pe una dintre uverturile lui Rossini. Care se stie ca isi compunea muzica intr-o viteza uluitoare – si uneori atat de imprastiat incat servitorul sau abia daca-i putea strange lucrarile si tine socoteala… Ritmul sau a si fost ceea ce m-a inspirat. Era vorba de uvertura operei Cotofana hoata.

Cand am sugerat dirijorului sa conduca orchestra mai lent pe anumite masuri – pentru ca balerinii sa-si poata incadra miscarea mai bine pe muzica – m-a privit mirat. – Cioe, e Rossini, piu lento di cosi non si puo!  Si intr-adevar, cand am ascultat varianta lenta… Isi pierduse tot farmecul…

Nu prea merge sa asculti Rossini in tempo de Bach, sau vreun adagio de Albinoni in tempoul lui Paganini. Se intra usor in alte sfere de intelegere…

Muzica inseamna magie. Un farmec care, pe cat de greu se construieste, pe atat de usor se poate evapora…

 

 

 

Small hours

Dintotdeauna mi-a placut sa asociez in general, sunetul trompetei cu jazzul. Nu stiu daca aduna toate stilurile muzicii, insa ritmul ei lent, la ore tarzii, mi se pare foaarte potrivit si eliberator… Ca o patrundere lina in apele calde ale marilor…

Back to life