Dintr-o pasta, o fetita a creat un Martisor, si uitandu-ma in zarea-i, m-a cuprins, asa…un dor… 🙂

martisor

Mereu mi-au fost pretioase micile constructii ale prichindeilor. Numai cand ma gandesc la migala din mainile lor jucause, fara stare si rabdare… Piculete de suflete asezate -n staruinta, pe tipsia lumii.

Mi-ar fi placut sa-i pot scrie-o poezie 🙂 Dar cum am lipsit atunci cand s-a-mpartit lirismul pe planeta, o bucur cu miscari de dans. Ne bucuram impreuna, intr-un schimb miraculos de energie si ganduri bune de street-dance…

Mohoreala nu zaboveste intre sufletele de copii. E primavara continua.Un fel de comunicare afectiva care te obliga sa te intorci la puritate si ingeniozitate. Si te reinventezi – ca n-ai incotro – si le captezi atentia cu, te miri si tu, ce anume: salturi, alunecari, rotiri pana la ametitoare, poze nemiscate, expresii jucause. Rad ei, razi si tu, uiti de tot si de toate impuritatile mintii…

Copiii sunt mainile cu care ne prindem de rai – Si nu doar prin prezenta lor, ci mai ales prin ceea ce pastram in interiorul  nostru si scoatem cateodata sau de fiecare data cand avem nevoie…

Si uite-asa m-a prins un dor… de primavara!… 🙂

Anunțuri