Imi placea obiceiul nostru romanesc de a oferi martisoare de 1 Martie. Pentru cateva zile, piepturile implovarate ale doamnelor si domnisoarelor, erau nerabdatoare sa poarte simbolurile intepate ale primaverii. Minusculi hornari, potcoave, trifoi cu patru foi, gargarite dragalase, mici viori de chihlimbar sau chiar ghiocei din argint. Ideea era sa porti snuruletul bicolor, pe care abia daca reuseai sa-l transformi intr-o fundita alb-rosie, alaturi de micul obiect cu sens de nou, duiosie, dragoste, renastere…

Acum, martisoarele cat roata carului, sar de pe taraba sa te stranga de gatlej. Clopote imense, bufnite holbate,  coliere-n seturi si linguri de bucatarie cu buline de pisici pe coada, elefantei si martieni,  flori metalifere. Martisoare industriale cu – zice-se – #rezist in vremuri de restriste. Potcoave americane de scapatat pe usa iernii, ingeri negri intraripati cu floricele si Fie ca acest martisor sa ne-aduca linistea si fericirea…

Imi place sa vad ca ne pastram traditia si pot intelege trecerea de la sacru la profan… Ceea ce m-ar indurera in schimb – dac-ar fi sa-mi tin ochii deschisi si privirea peste umar – ar fi lipsa de imaginatie si deraparea-nspre fasole 🙂  Un soi de afront la adresa sensibilitatii omului si a bunului …

Dar nu mi-i tin deschisi decat pentru adevarata primavara…pe care mi-o doresc s-o avem cu totii… 🙂 pentru ca maine e un nou si duios inceput…de Martie

gh1

 

Anunțuri