Nici n-au iesit bine firavele semne de viata noua, din pamantul reavan, ca m-am si cocotat pe-o raza de soare, ca sa cotcodacesc despre iubire…

Si primul gand ce mi-a strafulgerat terasa cenusie, a fost dictonul lui Socrate: Iubeste-ti prietenul cu masura, caci intr-o zi s-ar putea sa-ti devina dusman. Uraste-ti dusmanul cu masura , caci intr-o zi s-ar putea sa-ti devina prieten.

Despre masura asta sănătoasă, am aflat mai intai in liceu, cand filozofia ne vantura pletele pe aleile din parcuri. Si ne piteam dragostea in spatele silogismelor si aforismelor de tot soiul, de zburau castanele cazute-n iarba de-atata intelepciune…

Mai apoi, m-au luat ale vietii unde si vantoase, cand pe sus, cand pe lateral si oblic, incat dragostea… mi-a fost si continua sa-mi fie, fericita calauza.  Nu stiu cat de bine as putea sa ma incadrez in dictonul socratic – ca diplomatia, bat-o vina! – dar stiu ca iubirea mea nu poate deraia spre ura. Oricat mi-ar fi dezamagirea sau dez-indragostirea de abrupta, proiectiile mele inspre celalalt nu ajung sa foreze in carne vie.

Prin urmare nu pot vorbi despre ura, fiindca n-o cunosc, nu m-a vizitat pana acum si daca va dori vreodata, sigur se va impiedica de pragul de la usa. 🙂 …

Stiu ca viata este o calatorie, de care e bine sa te bucuri fara sa te axezi pe punctus terminatorus.  Asta inseamna sa nu stai degeaba – ca mine, acum, la soare 🙂 – ci sa-ti creezi cat mai multe momente mirobolante, lasand lucrurile sa curga-n matca lor. Putem fi prieteni ori uniti intr-o iubire, o bucata de drum, tot drumul sau deloc. Ne continuam traiectoria, intelegand ca fiecare are dreptul la mocanita lui si la libertatea de a o schimba in orice zepelin viseaza. Nu ne otravim sufletele…

Si-n surasul catre soare, ma visez… 🙂 deja la mare…departare…

 

 

 

 

 

Anunțuri