fl5Dintr-un lung sir de evenimente, intr-un spatiu anume, retinem mai degraba primul si ultimul fapt. Fie ca-i vorba de-o activitate profesionala, fie de o simpla desfasurare sau relatie. E firesc sa-ti amintesti de primele emotii, cu trena-adrenalina dupa tine, explorand noul si necunoscutul. La fel cum gustul ultimei picaturi de sudoare sau licoare-blue, iti fixeaza-n sertarele mintii, un plic mare de continut…

Asa imi vine-n minte debutul meu baletist, de la teatrul meu de bastina. Nu puteam sa fiu altceva decat oaie. Patrupeda-n poante, intr-un spectacol clasic, de proportii semnificative in vremea  aceea, infasurata-n steaguri si cantari. Miorita

Intre doua relatii si contracte venetice,  intrasem rapid si proaspat sa inlocuiesc o mioara accidentata. Figurile coregrafice si geometrice, de spatiu, ma duceau la un moment dat pe cerc, in buza scenei. 🙂 Nu stiu daca trebuia sa mimez prapastia mea din creier, cea a moldoveanului neascultator de oaie, sau a tarii bantuite de idealuri inaintate.  Cert este ca am alunecat, si m-am dus carliontat, direct intre calcaiele suratei din fata, blocand  astfel circulatia din spatele meu, intr-o ravisanta busculada. – Lasa, fetito, ca-i de bun augur! s-a auzit zana principala din culise, la schimbarea decorurilor intre tablouri…

Am asteptat augurul – si cum omul, artistul nu e niciodata multumit cu ceea ce trudeste – a venit cand cu surle si trambite, cand impleticit pe doua viteze: pe loc si deloc. 🙂 …Ieri insa, m-a mai surprins o data, adanc inlacrimat, dupa ce s-a lasat cortina peste Doamna Soarece – la baletul mozartian, Degetica…  Si m-a asigurat ca sfarsitul unui capitol de viata, nu e altceva decat inceputul altuia…

 

 

 

Anunțuri