Initial am vrut sa aduc un scurt comentariu unui articol despre tehnologie. Dar apoi, m-am gandit ca l-as putea personaliza mai mult decat ar fi cazul, si-atunci am decis sa-l scriu aici.

Recunosc ca-mi cam prind urechile la atatea miracole din evul aprins.  Dar, prin cele cate le cunosc, bag de seama ca-mi fac viata mai comoda si practica. Numai cand ma gandesc la aria masinii de spalat, de la finalul manifestarii ei generoase, si-mi canta inima de bucurie ca nu mai raman rufele-n cuva eternitatii. Nu mai spun de kitchen-robotica duios torcatoare. Cat extaz imi aduce cyborg-ul de prelucrarea regnului vegetal, continator de fluide ingerabile cu toaate vitaminele planetei! Sau cel de filtrarea si prelucrarea apei, adevarat luminator de chip si viscere…

Faptul ca pot sa vad un film oriunde, fara intreruperi de reclame, e de asemenea grozav si mi-e benefic. La fel ca scrisul intr-un blog  …  Sigur, internetul e gaselnita cea-mai-cea din viata omului modern, pragmatic si dinamic. E minunat ca-mi pot vedea pe viu prietenii plecati la o jumatate de glob distanta. Ca pot viziona live-uri de spectacole de oriunde si oricand. Nu mai zic de citit si gasit orice fel de informatie, mai iute decat gandul meu cel ruginit. Dar…

Si vestile coboara ca insectele, pe flori multicolore, ce au nevoie, unele de-o stropitoare, altele de-o sapa de discernamant. Sau de-un picur de bun simt. Asemeni reclamelor, ce ma napadesc, la vreo prima pagina interesanta de site, si care ma ingalbenesc, subit, de la maruntaie-n sus, pana la renuntare…Cred totusi, ca internetul are limitele lui, la fel si gadget-urile aferente.

Comunicarea pe suport internetic e buna, dar nu chiar optima, oricand si in toate cazurile. Rugamintea adresata batranului in ton cu miracolele, pentru rezolvarea unei probleme de matematica – amuzanta si eficienta din anumite p.d.v.  – nu cred ca poate deveni, prin repetare si obisnuita, o forma de ajutor educativ.

Asa cum n-ar inlesni educatia, nici – Mama, imi faci si mie un gratar cu cartofi prajiti? –  retorica  messenger-iala sub acelasi acoperis, luata ca fiind unica legatura intre copilul din camera si mama din bucatarie…

Cu tehnologia asta la trap, de tragi un pui de somn, nu mai recunosti nimic si pe nimeni, e adevarat. Dar si daca buchisesti pixelii… Mai bine scriu altadata 🙂 sau deloc.

 

 

Anunțuri