Dac-ar fi sa ma-ntrebe cineva: de ce scriu, de ce nu scriu, cand si despre ce… n-as sti sa raspund. Pentru ca nu am o intentie anume, nu sunt toba de informatie, iara daca ma lansez in ganduri, constat ca nu ma gasesc nici in postura de a face terapie prin scris. N-am ce refula 🙂 sunt intr-o totala si unduioasa legatura cu reptila de pe creier…

Si cum nu m-a lovit nici vreo pasare maiastra de poveste, incerc sa-mi explic fenomenul scrisului, ca pe-o joaca, hipnotizanta, in care cuvintele danseaza, patineaza sau tropaie dupa cum vor ele. Sunt nastrusnice uneori, de chem Dex-ul ca sa le vina de hac. Alteori infirme sau pierdute de la prea multa uimire si bucurie…

Stiu ca de la joaca si pana la scris e distanta de multa munca si exercitiu . Scriitorul citeste tone de carti pana sa-si atinga stilul si inca mult timp dupa aceea, aproape in permanenta.  Asa cum un coregraf se pune la curent cu toate creatiile dansante, pana sa-si formeze un vocabular al miscarilor. Numai ca el depinde foarte tare de oamenii cu care lucreaza si-i interpreteaza gandirea scenica. Combinatiile coregrafice sunt cuvintele lui, care nu inseamna nimic daca dansatorii nu redau corect ideile sale.

Imi amintesc ce spunea profesoara mea de balet, din anii mari de scoala. Ca intr-o plastica a corpului, bratele sunt cele care vorbesc pe scena, mai mult decat celelalte parti in miscare. Ele tin loc si de ochii dansatorului, iar in timpul dansului, acesta e atent cu unul la propria desfasurare, cu celalalt la maestru, pentru ca in acelasi timp, spectatorul sa-i poata vedea pe-amandoi, citind opera…

Greu ne era cu faina si slanina! Nu mai greu decat cu tiparitura. Profesoara de romana ne zicea mereu, tot pe-atunci: – Cititi, dragilor, cititi!  Veti deveni artisti in vazul lumii, veti da interviuri, nu va puteti exprima asa – cu care  in loc de pe care, ca cerneala bauta-n loc de suc. 🙂 Eu, una, m-am straduit, mai mult decat unii bautori, dar tot nu mi-am lipit ochii de filele cartilor. Iar  acum, de cand cu bicicletele nazale interpuse, am si mai putine sanse de iluminare.

De aceea le sunt profund recunoscatoare celor care trec pe-aici, vizitatorilor mei de exponate lingvistice – eu nu indraznesc sa ma recitesc, de teama sa nu ma rapuna. 🙂 Sunt o simpla si modesta prezentatoare, dar care-i iubeste si-i admira nespus…

Anunțuri