La concertul din seara asta, Mozart si-a lasat frumos amprenta pe muzicienii instrumentisti ai Operei. Un fel de le-a pus d-zeu/Mozart mana-n cap, i-a batut usor pe crestet si le-a zis: cu patos, inainte! Si s-au descurcat de mi-au dat lacrimile, brusc mi-au devenit tare dragi.

Ca e una sa cante in fosa, acompaniament de opera si de opereta nu mai vorbesc, unde pot sa traga un pui de somn pana ce cantaretii isi deruleaza replicile vorbite sau usor cantate pe fundalul lor sonor. Si e alta sa expuna pe scena Filarmonicii, in vazul si auzul tuturor, din geniul unui Mozart nemuritor.

Doar ca a durat putin, ca toate minunile si lucrurile frumoase. La randul de la garderoba, o doamna in spatele meu chiar a exclamat: asa repede s-a terminat!? Avem timp si de-un protest. -Ei, unde sa te mai duci acuma ca n-ai ciorapi grosi pe tine, i-a raspuns vocea groasa, grijulie, de langa poseta. Mergem maine, ca-i duminica. Sigur, in loc de slujba, romanul purcede la manifestatie, sora cu lamentatia si incantatia, fata cu reactiunea.

Si da, afara-n strada, protestantii marsaluiau trenati de jandarmi auto: Nu vrem hotie, vrem Justitie!  Dar ciudat, fara patos si cu intermitentele in care li se-auzeau pasii tarsaiti. Mai o trompeta, mai un falfait de steag. Niste doamne, jenate parca de faptul ca noi ieseam dintr-0 sala de spectacol si ele: iesiti din casa daca va pasa! au murmurat de doua ori, in act de prezenta.

Evident ca nu-i obligatoriu ca toate lucrurile geniale sa se consume repede si intens. Aidoma vietii lui Mozart, care a ars numai pana la 35 de ani, lasandu-ne o imensa splendoare peste veacuri. Insa nici protestul tras de par anemiat, prelungit si parca sistematizat nu cred ca poate duce prea departe…

Anunțuri