focCiteam candva despre natura nestatornica a oamenilor care – asemeni paianjenului care-si tese magnific panza – se estetizeaza in realmente Arta fugii. Nu trebuie sa fii personaj culian ca sa te lipesti de o treapta a ei de intensitate, s-o identifici si s-o dezlantui in masura personala, dupa chef si-mprejurari, pana la dorinta de franare…

Dar de ce-ai frana-o? Gura lumii e sloboda, opinia publica vie, analizatori de viata cu nelimitate cunostinte expun pe toate planurile, de la gard sau borderline pana la curtea academica sau Poarta Raiului. E firesc ca gandurile lor sa nu lancezeasca in eforturi metafizice… Fluxul energetic se cere lasat sa circule, sa irige toate canalele secatuite de idei, sa oxigeneze creierele, detoxifiind ficatii, primenind viscerele… Se chiar spune despre cine incearca sa castige toata lumea de partea sa, ca se pierde pe sine…

Nestatornicia contureaza creativitatea omului – de ce n-as filozofa si eu, asa ca pentru mine, sa inteleg mai detaliat de ce urasc monotonia. 🙂 Oamenii creativi sunt oameni artistici, nu se pot multumi cu o singura varianta de manifestare si isi hranesc mereu sufletul cu noul dinauntrul lor conectat la afara. Se repeta si ei, ca suntem toti niste matrite divine pana la urma, dar in alta forma. Mi-as lua privirea de staul, nemuritoare-n suflet, dac-ar fi sa imbrac aceleasi haine, sa-mi fac aceeasi freza, sa ascult aceeasi muzica – desi, daca mi se muleaza o combinatie sonora pe corzile interioare, mi se cam blocheaza play-ul pana la sangerare de urechi – sa vad sau sa citesc aceleasi lucruri mai mult timp. Nu mai vorbesc de sala continatoare de miscari estetice si baletistice… 🙂

Omul fuge de rutina si de singuratatea care-i poate macina sufletul. In comuniune cu celalalt are mai multe sanse de diversificare. Si ma refer la doua entitati distincte, asezate echilibrat de-o parte si de alta lui d-zeu. Da, oricat si-ar striga lumea la taraba sociala,  libertatea si plinatatea in singuratate, nu cred ca isi poate oferi in totalitate o viata adevarata. Te descoperi mereu si mult mai mult in raport cu celalalt, in scopul unui trai complex si autentic.

O fuga nejustificata de celalalt mi se pare un prim pas catre anularea de sine… Suntem plini de paradoxuri, precum cainele purecos in salbaticie. Cum intervine omul la purificarea lui, cum scapa de ei… cu tot cu instincte insa, daca lesa e prea stransa…Sa fugi de acceptarea ta in relatie cu celalalt, de teama ca nu-ti vor fi acceptate starile de manifestare, ca lesa se va strange la gatul tau, iarasi mi se pare nesanatos… E bine sa-ti dai seama la timp de nestatornicia lumii, ca sa te poti statornici fericit in linistea timpului… carevasazica 🙂

Anunțuri