Pe facebookul cel de toate zilele – locul de unde vine singuratatea si pleaca – am citit un articol care mi-a amintit de lupta cu tine insuti. De framantarea interioara care desi continua, grea si sfasietoare, iti ofera totusi sensul vietii. Asta facem toata viata, ne luptam cu neajunsurile noastre. Si cum fiecare e unic si original, si zbaterile-s pe masura…

Cine nu are dependente? Creierul omului este in asa fel construit si programat incat formeaza lesne automatisme. E suficient sa-i placa ceva o data, de doua ori, ca a treia oara ti-a si invatat drumul hedonismului. Iti arunca directivele in organism, constiincios si olimpic, fara sa mai poti rasturna situatia decat atunci cand se-ntroneaza necuratul. Fumezi pana te ustura gatul sau te ard bronhiile – nu chiar pana la cancer pulmonar, nu – te hidroalcoolizezi pana se varsa mareele negre in ograda ratelor, internavighezi pana se scufunda vasele sangvine in materia cenusie, sexologizezi pana la (porn)sufixul planetar, mananci pana…

Mostenirea genetica iti mai sare-n ajutor la justificarea salivara si intocmirea scuzelor. Si poti astfel sa te culci pe-o ureche, langa lupta de sine, fara sa te mai gandesti la ce spun cercetatorii: ca genele nu se activeaza decat daca intrunesc conditiile lor specifice de exprimare. Daca schimbi mediul, sangele, creierul 🙂 – deci gandurile si actiunile – atunci genele sforaie intru eternitate. Daca in copilarie iti suna des in urechi  Pofta vine mancand –  vei sti in calitate de adult mancat de pofta, cu ce arme sa lupti pentru nimicirea ei. Iar cu doua linguri mai putin, si doi pasi mai mult, te vei putea reevalua pe scara naturala…

E greu sa lupti cu introiectiile din copilarie, fara un plan riguros de actiune sau fara chin si renuntari. Asa cum e dificil de blocat influentele mediului extern. Stiu despre niste englezi stabiliti pe meleagurile noastre carpatine, care dupa atata Inchide geamul ca-i curent! isi pun fularul si vara cu mioarele…

Ma gandesc ca de aceea se si straduieste omul – de la Socrate-ncoace –  sa se cunoasca pe sine si sa se vada corect, ca sa-si biruiasca pornirile atavice si sa…ma doare capul de atatea „sa”-uri pentru control. Da, daca-ti stabilesti o performanta, ca o vrei tu, fizica, sportiva, intelectuala, atunci cand nu mai poti, e necesar sa mai faci doi pasi, depasindu-te si atingand targetul. Dar o dependenta se instaleaza fara s-o vrei, in lipsa controlului si al constientizarii actiunii si pana nu-ti afecteaza sanatatea muscand din tine, n-o poti anihila …

Anunțuri