„Iubirea nu ti-o ia nimeni”… mi-a spus odatã cineva. Si cuvintele-mi ciupesc din creier si-acum. E a ta, sentimentul tãu, picãtura din univers prelinsã în sufletul tãu prin care vibrezi si esti viu. E nevoie doar sã-ti deschizi simturile, sã te lasi in voia lor si ea te invãluie sublim…

Asa cum te-nvãluie muzica in concert, cu sunetele-i fabuloase iesite-n apãsarea degetelor de pianist… Ah, da, sunt doua, trei momente de alunecare tehnicã ce te pot scoate din transã dacã esti mai sofisticat in sensibil…Dar celelalte, multele, avalansa de acorduri incredibile te duc direct in vârf de vraja… Prefer asa o versiune interpretativa in locul uneia lipsite de pãcate… Si in viatã meritã sa trãiesti chinurile lui Sisif dacã îti reuseste o revelatie. Vibratiile profunde aproape cã anuleazã greseala. Uneori chiar rostul imperfectiunilor este de a-ti deschide ochii spre perfectiune si mirific…

Muzica inseamna plenitudine:frumusete sufleteasca si implicit iubire. Nu le poti despãrti, nu poti iubi lucrurile urâte. Nu pot iubi oamenii schimonositi, lipsiti de spirit, deconectati de la flacara vitalã…
În ce mãsurã ai nevoie de celalalt pentru a-ti deschide simturile spre frumos?..

Anunțuri