Etichete

, ,


S-ar gasi cineva sa adore sunetele false din muzica, parfumul florilor din plastic, tiramisu-ul fara gust sau o poezie care, desi poezie, nu-ti spune nimic? Nu prea cred. Iubim cu totii, mai mult sau mai putin, autenticitatea, naturaletea si profunzimea lucrurilor.

E drept ca nu sunt lesne de obtinut. Se stie ce efort si concentrare se gaseste in spatele unei partituri muzicale cantate divin. Se cunoaste ca poetul adevarat scrie cu sangele lui, ca doar respectarea ingredientelor de calitate incununeaza reteta si gustul prajiturii. Si stim ca floarea iti ofera privilegiul parfumului ei, doar daca o ingrijesti cu dragoste si stii sa-i astepti inflorirea in pamantul naturii sale.

Ne dorim intens si toata viata, ca sufletele noastre sa vibreze intr-o multitudine de momente si planuri, poate pentru ca doar atunci suntem noi insine. Si putem simti cu adevarat ca suntem liberi… Dar suntem oare cu adevarat noi insine?
bufnita
Psihologii si destui guru spun ca avem trei ego-uri pe care le prezentam celorlalti, folosindu-le ca filtru de comunicare si echilibru interior. Avem astfel un chip ascuns de intimitatea starilor noastre mentale pe care numai noi le stim. Aratam o alta fata familiei si prietenilor apropiati, pictata cu gandurile si gesturile noastre pentru ei. Si avem o cu totul alta fata in societate, la serviciu, in public. Pe masura ce creste distanta de interactiune, ni se schimba si comportamentul.

Poate ca n-as gresi prea tare, dac-as spune ca mai avem inca o fata distincta – cu totul si cu totul de aur – pentru socializarea virtuala. Spatiu in care nu ne mai sustine sau nu ne mai poate trada limbajul trupului atat de elocvent in realitatea palpabila. Unde expunem doar cuvintele alese, filmuletele inregistrate si imaginile pe care le selectam inainte dupa bunul plac.

Se poate intampla – si destul de frecvent – ca eu-rile noastre sa nu fie conforme cu ceea ce gandim sau simtim in momentul respectiv. Sa ne fie interpretate total diferit de cei din jur, caci si ei au emotiile, dispozitiile lor spontane si doza de subiectivism. E posibil ca pentru a empatiza cu ceilalti, pentru a le obtine credibilitatea, respectul, aprecierea – nu mai vorbesc de dragoste, ca fiind generatorul de actiuni dintre cele mai ciudate si contradictorii – e posibil sa-ti fie necesare alte actiuni decat cele dictate de natura ta, sau stiute de tine. Pentru ca stima de sine ne creste prin recunoasterea noastra de catre ceilalti si avem nevoie sa ne incadram social.

Uneori nu ne intelegem nici pe noi insine, nu ne recunoastem. Lucrurile din jur se pot schimba cu o asemena viteza incat nu ne mai putem potrivi reactiile cu cerintele sociale, nici macar gandurile in adancimea lor. Cerintele ajung sa fie ingerinte si sa ne ucida natura…

Cand suntem noi insine? Parafrazandu-l pe John Lennon – precum ca viata e ceea ce ni se intampla in timp ce suntem ocupati sa ne facem alte planuri – poate ca suntem noi insine atunci cand suntem ocupati cu supravietuirea si nu ne mai analizam. 🙂

Anunțuri