Etichete

, ,


Daca pana acum, blogul imi era un interesant prilej de defulare – in care ma vedeam doar eu inchizand cercul sufletului meu zdrentuit si tributar gandurilor apasatoare – eh, de curand mi-a devenit un adevarat cos cu senzatii! Caci e una sa scrii ce-ti trece prin cap, sa-ti rasune-ntre urechi sensul cuvintelor pe care numai tu il si sesisezi, uneori – asemeni celor care ce se vor hatri si la ale caror vorbe de duh numai ei reactioneaza ilar-descatusat, zburandu-i si pe cei din jur de pe piscurile spiritualitatii… Si e alta sa scrii sub oaresce reguli si responsabilitati.

Am construit, deci, pe considerentele obisnuite un articol, si abia apoi am realizat ca, de fapt, vorbesc despre lumea baletului romanesc, lume pe care as fi vrut sa n-o deranjez cu nicio soapta. Fiindca te cuprinde adanc si dureros, ca o iubire imposibila ce nu te lasa sa traiesti, dar nici sa mori… Prietenii de bransa – carevasazica slava domnului! nu ma bantuie pe blog – stiu de ce… 

Am scris spontan si napadita de amintiri, fara sa ma gandesc la concurs, la ziar, la baletul autohton, fara sa constientizez ca cercul meu de ganduri se poate sparge, strigand pe internet realitatea vazuta de mine. Eu, care tastez mocaneste la calculatorul preistoric si lipsit de diacritice; care-mi vad molcom de sensul cuvintelor – le colorez si le cosmetizez daca-s prea negre, pana-mi intind peste pometi lacrimile veseliei; care scriu ca sa uit de mine…

N-as putea sa spun ca ma dau in vant dupa blogul meu cel din calea-afara de – n-am obiceiul sa-mi recitesc postarile vechi, nu ma vad si nu ma plac deloc in trecut – dar ma bucur ca prin el si legaturile lui pot descoperi un zambet, o impresie benefica, o piesa pe care s-o ascult in nestire, o conversatie naravasa… Chiar daca nu le conturez pana la capat, pot macar sa-mi intrezaresc noi atitudini si valente…

Anunțuri