Etichete

, ,


Daca tot am scris in postul anterior despre durere – de iar ma gadila-n urechi requiemele imbalsamatoare – ma gandesc ca n-ar strica sa aduc aminte si despre motivationalele care-au invadat netul, precum orientul, occidentul. Ca sunt divine toate, stimulative si pozitive, nimic de zis. Chiar daca isi incep frazele prin negare. Poate tocmai pentru a ne fenta creierul buretos, care oricum nu percepe negatia dupa demonstratia stiintifica, ci doar verbele, actiunea.

Sunt de acord ca sunt benefice, dar parca spuse asa buluc, imi creeaza migrene. Ma gandesc cum sa le aplic, ca aici e de fapt eczema purulenta. Pana sa-mi iau constiinta subtila de mana ca sa-mi ordoneze curat si linistitor gandurile,  mi-o iau viscerele pe dinainte si mi le imprastie curentat si zbarnait, din colt in colt. Mi se alege praful de toate informatiile si tehnicile meditative aterizate dinspre alte zari eterice.

Imi ung sufletul cu vorbele parintelui Arsenie Papacioc sau ale parintelui Pantelimon. Caci striga si-n mine mostenirea genetica, religioasa, culturala, memoria colectiva din spatiul cosmic carpatin. Le-as citi in fiecare seara, ca sa-mi poarte visele catre iubirea adevarata. Nu m-as mai trezi dimineata cu obsesiile mele lacrimoase si m-as vedea intr-o armonie viu-curgatoare cu mine si imprejurul meu universal…

Pana una, alta, sa ma inec intr-un dus revigorant, sa-mi pun pantofii cei noi si s-o iau la trap inspre orasul din natura, ca afara-i soare si pasarelele ma cheama cristalin la joc si voie buna 🙂

Anunțuri