Etichete

,


Daca m-ar intreba cineva de ce bloghez – adica de ce completez spatiul cate unui post cu moatele explodate-n crestetul capului, atunci cand mi se blocheaza calculatorul sau cand nu ma pricep sa folosesc toate aplicatiile wordpress – as intra intr-un fel de fastaceala blocanta.

Nu scriu doar ca sa ma aflu in treaba, pentru ca scriu ceea ce simt, cand imi trazneste. N-as putea spune nici ca uzitez blogul in scop terapeutic sau socializant, pentru ca nu-mi chiar disec viscerele – imune, de altfel sau usor inexistente – ca sa-mi constientizez acutele stari, emotii si mentale scheme de inlaturat. Nu invit la dialog, n-am studiu jurnalistic la baza fontanelei si nici n-as avea de etalat vreun conformism exemplar privind regulile si compromisurile, oricare ar fi ele.

Nu caut raspunsuri, pentru ca stiu ca nu mi le poate oferi nimeni, caci fiecare simte, interpreteaza si actioneaza in contextul sau. Iar la cat de ciudatica cucului ma simt cateodata, nici nu ma pot reda conform cu focul de pe creier, ca sa nu scurtcircuitez reteua de inteligente sanatoase si onorabile din cadru…

Scriu cu intermitente regretabile, iar discrepanta dintre ceea ce scriu, ceea ce mi-ar surade poate, dar nu stiu pe care obraz si ceea ce-mi place sa citesc cateodata, este la fel de derutanta…

Tot ce pot spune e ca sunetul tastelor clampanite de preaplinul sau preagolul meu interior ma linisteste, ma amuza, si ma cheama inca la scris… 🙂

Anunțuri