Etichete

,


Chiar daca scriu prostii, blogul imi da dreptul si ghesul sa scriu ce-mi trazneste…astazi, despre Rai… Despre raiul la care visam cu totii sa ajungem. Si visam cu seva trasa din religia copilariei, care ne-a invatat ca raiul e gradina lui D-zeu, locul unde putem ajunge dupa moarte, daca am trait exemplar, dupa poruncile Sale…

Fara sa-mi abandonez insa religia, ma gandesc ca acest paradis – asemeni iadului opus – se afla in noi, aici pe pamant. Trebuie doar sa ne deschidem mintea si inima, ca sa ne orientam gandurile catre el. Si daca asociem fericirea, multumirea sufleteasca, dragostea, toate bucuriile marunte ale vietii cu acesta, putem crede ca se afla in noi… Stiu. Este cumplit de greu s-o faci, mai ales atunci cand ai cunoscut infernul cu durerile lui imense si chinurile-i eterne, dar nu-i chiar imposibil.

Fiecare are un iad al sau, o cruce de dus in spate, niste circuite neurale proprii, neasemanatoare cu ale niciunui altuia, pe care si le activeaza spiralat si continuu. Poti ajunge atat de jos incat ti-e si teama sa gandesti sau sa vorbesti despre asta…dar cred ca e posibil si sa te ridici de-acolo…

Evident ca nu vorbesc decat din usa iadului meu, care mi s-a deschis, de tot si de altfel, tarziu. Spuneam mereu ca mai rau de-atat nu se poate, dar apoi am vazut ca se poate… ca s-a intamplat sa ma conectez la o durere nemaisimtita si nemaintalnita in plexul solar. De-am plans necontenit si pururelnic – doamne, ce cuvant! venit de la pururea-puroi in capul meu –  trei saptamani, ca daca ma opream ma lua cu voma si lesin. Si atunci am inteles ca m-a izbit usa cu pricina direct in crestet, lasand flacarile sa ma primeneasca vesel si exploziv…

Nenorocirea era ca si eu, ca majoritatea oamenilor, refuzam sa vad lucrurile asa cum erau ele in realitate. Imi construisem o poveste de supravietuire, o versiune a realitatii – dupa Freud 🙂 – si ma balaceam in ea. Si ce era de facut?… Era sa-mi vomit sistemul de ganduri inaripate, care ma duceau la Hades, in praznic si sa ma procopsesc cu altele purtatoare in directia opusa. Usor de articulat, greu de implementat…

Ca si-acum mai implementez inca si cred ca toata viata de-acum incolo. Suntem programati, de fapt  si de drept, pentru diversitate si e indicat ca permanent si singuri sa ne cautam noi sisteme de operare; sa ne oprim atunci cand simtim ca cele actuale functioneaza gresit, in detrimentul nostru si sa ne straduim sa gasim altele, mai eficiente… Nu e greu sa depistezi cateva activitati simple zilnice – cinci la numar, recomandate neuropsihoimunologic – despre care stii ca le poti duce la bun sfarsit si-ti aduc o stare de bine…

Daca nu incercam noi, pentru noi, atunci cine?

 

 

 

Anunțuri