Etichete

,


Imi astept randul la ghiseul eliberator de carti identitare. In fata  mea, un barbat inspre varsta maturitatii profunde, deosebit de sobru, cu palarie neagra, palton lung, negru, pantofi asijderea si geanta diplomat, cerea informatii legate de expirarea cartii sale de identitate. Imbracat astfel si cu vocea grava – parea un ilustru magistrat, diplomat sau om politic ce impunea la randu-i prestanta – intreaba, spre stupoarea angajatei, ce documente trebuie sa anexeze pentru starea civila. Pai, certificatul de nastere, de casatorie sau divort, in functie de statut: necasatorit, casatorit sau divortat. Si ilustrului ii iese porumbelul val-vartej, peste ochelari, direct in crestetul linistit al functionarei, asa, ca pentru o zi de luni: Dar, si daca esti barbat trebuie sa aduci certificat de casatorie? … Nu domnule, barbatii n-au nevoie de certificat, ei nu intra-n proprietatea nimanui, numai doamnele casatorite intra in proprietatea barbatilor, celor de pe la-nceputul secoului trecut… Doamne, iarta-ne, ca dupa intrebari iti dai seama ce fel de om ai in fata!… 

Las functionarele sa-si rumege indignarea, in urma respectului lor inselat fata de diplomat , si ma indrept per pedes, in lumina verde de-afara, catre bacania mea favorita. Ma gandeam sa-mi ud identitatea reinnoita cu o imensa felie de Prajitura casei, doldora de cacao in blat si-n crema de pe acoperis si doar o linie subtire de streasina alba si pura, in cea de-a doua crema… Ma opreste, un barbat decent imbracat, cu o plasa pentru cumparaturi in mana si cu aerul unui om usor dezorientat, ce nu stie cum s-ajunga la vreo strada anume: Va rog, daca nu va suparati…as avea nevoie de-un leu sau un capat de bilet!… Imi ies repede din soc, ma intorc spre el si-i ofer capatul de bilet din buzunar. Vaai, va multumesc din suflet!…Nu pot descrie tonalitatea acelui vaai , care si-acum imi suna in urechi – un amestec de bucurie, recunostinta, surpriza, revolta, supliciu, rusine, linistire, salvare…Paseam deja rar si lacrimogen…

Cu plasa de carton in mana – nu stiu de ce, dar imi plac ambalajele de carton cu maner, fara sa fiu plina de mofturi, moravuri si molifte – deci, cu mandra purtatoare de prajitura si ciocolata de casa in deux-piece, fixez, in fata chioscului de ziare, un titlu vechi: Degradarea comportamentului public. Cumpar ultimul exemplar de Dilema, ma reped spre-o bucatarie, undeva in cartier,  sterg revista de praf si citesc, alaturi de farfuria cu dulceturi: o pagina caragialesca reprodusa de Plesu, despre socurile produse de televiziuni, plangerea lui Liiceanu, …zambetul minuscul al lui Istodor la spanacul si urzica primaverii care te invita la scris numai prostii,… definitia selfie-ului explicata de Iulian Comanescu…

Si astazi e deja ieri, iar maine va fi un alt astazi in care lumea continua sa se rastoarne cu josul in sus si lucrurile sa-si schimbe mai departe aparenta… 

 

 

Anunțuri