Etichete

, ,


Cu cateva zile in urma, am fost sincer incantata sa citesc despre recitalul de pian, din Sala Festiva a Bisericii Negre. M-am bucurat, nu pentru ca recitalul avea loc duminica dupa amiaza – moment al zilei, in care depresiile duminicale incep sa ma vaneze stoic. Si nici pentru ca intrarea era libera – asa cum Biserica Neagra obisnuieste sa-si rasfete publicul in aceasta sala. Ci pentru ca venea sa cante la pian Remus Manoleanu ImageImi place sa ascult si Haydn si Mozart, in toate formele lor componistice si la toate instrumentele. Cum m-as fi putut lipsi tocmai acum de aceasta muzica, superb dantelata pe clapele pianului si de maini atat de pricepute?

Asa ca, radiind de nerabdare si emotie, mi-am ocupat  locul in sala – mica, dar deosebit de luminoasa si de primitoare – cu un sfert de ora mai devreme… Steffen Schlandt, organistul Bisericii Negre, ne-a impartit candid si bonom pliantele de sala. Iar la orele cinci, a deschis recitalul cu o scurta si frumoasa prezentare a distinsului pianist.

Totul era cum nu se putea mai potrivit pentru sufletele sensibile muzical: sonatele, tehnica interpretativa, sunetul pianului. Se tesea incet o atmosfera magica…Si-ar fi continuat, inspre nemurirea sufletului – daca n-ar fi fost intarziatii melomani, care-si fosneau si fojgaiau paltoanele, chiar si la 17:30 trecute-fix!… 

Sala Festiva – nu neaparat ca apartine Bisericii Negre – e in asa fel construita si amenajata, incat impune o anumita atitudine, de sacru, de liniste, reculegere si aprofundare a spatiului interior. Iar pianul!… Poti asculta sunetele clapelor lui, cu astrahanul pe-o ureche, clampanind intre molari guma de mestecat sau scartaind leganatul scaunului (oricat ar fi el de special si din piele 🙂 )?…

Un telefon decrepit a tinut sa-si concureze melodia cu Mozart: o data, de doua ori, de trei ori…incredibil! a patra oara era deja melodia vecinului de scaun, care prea incotosmanat peste bingheul incefalat, nu mai avea acces la jebul gazduitor de mobile!  E drept ca nici domnul Schlandt nu a amintit de butonarea definitiva a telefoanelor, asa cum se obisnuieste (din pacate) la mai toate spectacolele de teatru… concert2

Pianistul Remus Manoleanu a suras de fiecare data cu bunatate si modestie, ducandu-si maiestria la bun sfarsit – asa cum ii sta bine unui artist de valoare si unui om de calitate. Si a mai si gratulat publicul, la finalul recitalului, cu o splendida bucata muzicala semnata Erik Satie…Mi-a sters gustul amar al sunetelor intruse si mi-a adus din nou zambetul pe buze…

Anunțuri