Etichete

, ,


lacrimi EYE mi-a amintit de florile mele de suflet. Dintotdeauna mi-am dorit sa ma astern pe-un pat de lacramioare – cineva le numea margaritare… Le iubesc pentru forma, fragilitatea si parfumul lor sublim.

Am intalnit sublimul de mai multe ori. O ploaie ca o rupere de nori, calda, mangaietoare, cu stropi imensi, inmiresmati de vara coapta – de mi-am purificat cositele pana la lesin… O inundatie de soare-n rasarit gigant. Am simtit atunci ce inseamna sa lacrimezi de-atata fericire nascuta din culoare… Sau o puzderie laptoasa de stele, adunate-ntr-o Cale oglindita sagalnic in apa unui lac, alaturi de cireada proaspat sosita de la pascut.  Lacul si intreaga natura benchetuia de -atata peste… 

Caile mele respiratorii se pare ca opteaza magic pentru abur de lacramioare, frezii, zambile proaspete, crini imperiali, tufe de trandafiri cu petale fine de dulceata… vant de primavara cu franturi de senzualitate… Da, am nasul defect si-as solicita doctorului – asemeni eroinei nu mai stiu carei comedii romantice – sa-mi extirpe canalele vinovate…

Nu mai vreau lacrimi. Nici pentru suferinta si nici catre sublim. Vreau simturile incetinite si binecuvantata absenta emotionala… Asa, nu m-as mai lua la priviri de harta nici prin colectivitati de arome decrepite, de eterne antigripale naturiste, de bube, mucegaiuri si noroi. Ca doar nu eu sunt cea care isca frumuseti si preturi noi…

…Si nici galceava…
Vreau privirea circulara, expresiv-muginda, de mandala ezoterica si Mona-Lisa cazuta-n sugubat. Ca sa-mi inghete odata sufletul aprins de prea mult zgomot pentru nimic

 

Anunțuri