Etichete

, ,


In seara asta, m-am zorit sa ajung la intalnirea cu cititorii a domnului Cartarescu, cedand tuturor ispitelor zilei de sambata. E adevarat ca de sub perdeaua feerica de-afara si din aburul ciolanului, e cam greu sa te comuti intr-un spatiu interior, chiar daca acolo te asteapta o carte valoroasa, in editie noua. Lucru pt care insusi scriitorul ne-a multumit la inceputul discursului sau.

Imi place libraria Humanitas, cu peretii ei zugraviti in stil medieval, ca de pestera, meniti sa faca tomurile si mai luminoase. M-am fixat pe locul de la fereastra ca sa pot asculta vocea calda, spirituala a autorului Nostalgiei. O prezenta intelectuala deosebit de placuta, credibila, nefandosita, care semana foarte mult cu vocea scriitorului din capul meu, in timpul descantarii nostalgice. Si n-am citit numai Nostalgia, am savurat si cele trei Orbitoare, sau De ce iubim femeile, Travesti, cele doua Jurnale, sau anul trecut, Ochiul caprui al dragostei noastre.

Nu sunt eu o cititoare speciala, nici de proza si nici de poezie – citesc asa cum scriu pe blog, doar ce-mi face bine, fara pretentii academice – dar unica data cand mi-au dat lacrimille poemice, a fost la o poezie de-a lui Cartarescu, din volumul Dragostea. Si nu pot sa nu fiu de acord cu el, atunci cand citesc din articolele lui publicate prin ziare sau cand urmaresc franturi din ale sale discursuri.

In seara asta, spunea ca autori sunt cei care scriu cu toata fiinta lor, straduindu-se sa fie naturali si nu cei care activeaza dupa tiparul de autor. Cu cat te straduiesti mai mult sa fii autor cu atat mai mult gresesti si devii surogat; ca orice creator artistic – zic eu – care lasa o bucata din natura sa, buna/rea, din viata sa, ca ofranda actului artistic.

Mi-a placut fragmentul inedit lecturat asta seara si sper sa fie o prima prezentare a unui nou volum tiparit, in viitorul cat mai apropiat. Mi-a placut spiritualitatea degajata de Cartarescu, asa cum imi plac toate sufletele frumoase ce locuiesc in oamenii, care n-au cum sa fie altfel decat frumosi. Am vrut sa-i iau si eu un autograf, dar m-am gandit apoi – ca si el se-ndoia de importanta lui – ca mai bine il pastrez in suflet, citindu-l de cate ori simt nevoia, decat sa-i valorific semnatura. 🙂

Anunțuri