Etichete

,


Image

 

Image

 

Image

Mi-e dor de Rufus!

Stiu ca pisicile au invadat internetul. Pe bookface le gasesti atat de dragalase, incat te absorb intr-o felinoterapie, de-ajungi sa deschizi paginile numai pt ele. Ce stiri, ce promotii, ce chat sa te inereseze!? Pisicile sunt pe val! Pufoase, deochiate, amuzante, lascive, irezistibile, n-ai cum sa nu le iubesti!

L-am crescut si eu pe Rufus, de cand era un ghemotoc de blanita moale si purecoasa, gasit in gardul viu al unui bloc. Se juca nonsalant cu o crenguta ruginie. L-am cosmetizat, hranit, primenit si preumblat pe la scoli inalte, pana a devenit exemplarul de mai sus.

Nu l-am mai putut tine. N-as fi crezut vreodata sa dezvolt in timp o alergie serioasa la ghemutul sforaitor. Stranutam mai putin, dar behaiam si gajaiam ca exorcizata. M-a salvat o buna samariteana de colega, care l-a stramutat la mosia socrilor ei. Si din Rufusinu’ mamii care statea tolanit in brate, la plimbare-n parc, cu lesa clopotita de gat – intra singur in geanta de voiaj si astepta sa-l scot pe bulevard 🙂 – s-a facut un vagabond de crai notoriu, de cutreiera toate dealurile si coclaurile si scutura toate matzele din boschetzi.

Si cand o-ntreb si-acum pe colega mea, dupa un an de zile, ce mai face Rufus, imi raspunde: tu, nu stiu exact ce face toata ziua, dar vine doar sa manance si sa traga un pui de somn in sopron. Si-a ascutit simturile de prinde si soareci de camp, halal motan!…

Si uneori, mi-e tare dor de Rufus!…

 

Anunțuri