Etichete

, ,


Da, duminica, orasul e scufundat in odihna si mult, prea multa liniste

Imi place timpul care imbie omul la meditatie, clopotul bisericii si toaca in sunet cald, de lemn. Iubesc pacea de dimineata, cu soare oaches si aer curat, pe care sa-l sorbi la pachet, odata cu liedurile intraripate de printre crengi. Ador contopirea cu natura, o simpla plimbare duminicala sau o excursie mai sofisticata in sanul divinitatii…

Agreez si pranzul cu soarele-n sulita zilei sau invers, cu forfota linistita de pe corso, floastar sau bulivar, pe fundalul rasetelor galgaite de copii, alergand dupa porumbei. Pranzul duios al bunicilor dormitand pe-o banca, plini de fericirea noilor vlastare si uitarea zilei de maine. Pranzul in familie, la o cabana, la iarba verde sau pe unde s-o mai fi concretizand tihna duminicala de la mijlocul zilei…

Dar nu sufar linistea de sfarsit, seara de duminica. Melancolia instalata treptat, picatura cu picatura otravitoare, pe masura ce noaptea cade peste toata suflarea. O liniste crescanda, parca de dinaintea unei explozii, prevestitoare de te miri ce cosmaruri. Imi aud gandurile tipand dupa viata. Cresc in mine un dor cumplit de tot frumosul lasat in urma, de splendoarea timpului trait, de toata iubirea de care fiinta mea este capabila. Flashuri de imagini ma poarta in cele mai apasatoare momente din trecutul adanc, de parca ziua de maine mi-ar lua totul…

Mor in fiecare duminica seara de mult, prea multa liniste…Si renasc incet, cu un ghiocel in sufletul fiecarei zi de luni.
–––––––––
Sa ne indreptam mai bine, spre linistea tabelului psi cu inscrisi ce sunt cu siguranta, de alta parere si inspiratie…

+

Anunțuri