Etichete

, , ,


Ma asez la oglinda, fara sa-mi ies din starea de vis. Privesc obiectele ravasite de pe masa si nu recunosc mare lucru. Adun in pumn, margele negre si lucioase de onix, alaturi de siraguri de coral. Le duc reci la frunte si gheata lor nu pare sa domoleasca din fierbinteala fruntii. Ard…in flacari , as spune, aidoma unei voci cantate de iubire. Ei, ash, nu e de la dragoste, e de la temperatura ridicata a corpului meu, in lupta cu virusul implcabil al artei. Sunt irecuperabila…

Imi desfac panglicile de la poante si ma stept sa vad degetele de la picioare invelite-n plasturi, cum s-au inrosit de sange, dupa atata durere. Nu vad nicio pata. Inseamna ca le-am infasurat bine, fiecare intr-un cocon protector. Sunt ucigatoare repetitiile astea de dinainte de premiera, cand se monteaza coregrafia. Probezi mereu miscarile corpului, pozitiile bratelor, ale picioarelor, le incerci inc-o data, si-nc-o data, pe muzica, fara muzica. Stai nemiscat treizeci si doua de masuri, o lacrima de sudoare ti se prelinge pe sira spinarii, o alta picura de pe barbie pe podea, si brusc o fantana arteziana tasneste din tine la piruete. O iei de la capat. Coregraful picteaza cu tine formele din spatiu, in culorile visului sau. Cata munca, adevarat proces de distilare in viata omului, de-o parte si de alta a rampei! La ce mi-o fi trebuind atata chin? Cum la ce? La atingerea visului meu! Cum altfel sa aduni aplauze furtunoase, pentru ca apoi, pagini intregi de reviste sa-ti poarte numele in lume…

Deschid ochii si revin cu privirea pe masa. Frang o bucata de ciocolata de pe staniol si-mi las papilele gustative sa-i duca deliciul spre creier. Samburi de fericire imi invadeaza trupul. Nu peste mult timp visul va deveni realitate. Suntem slugi ale artei pe rugul scenic si jertfa ne inalta…pe noi si pe cei care ne privesc…
–––––––––––––
Am si uitat ca azi e sambata si psi a postat deja tabelul de participare la Duzina de cuvinte, joc la care ma alatur si eu, sperand ca n-o fac prea tarziu. 🙂

Anunțuri