Etichete

, ,


Martin Seligman prezenta in Fericirea autentica o fericire care nu vine imediat, ca o placere directa culinara, fizica, sexuala, ci in timp dupa actiuni si eforturi gradate, ca o reusita sociala, un succes sportiv, artistic, cultural. Nu te poti lipsi de micile placeri ale vietii – mai ales daca ai noroc si ti le da d-zeu pe-aproape – dar nici de cele mari, care vin in urma educatiei si asimilarii de informatii nu-s de lepadat. Trebuie sa-ti mai vezi viata si din perspective inaltatoare de spirit.

Fericirea autentica nu pretinde neaparat recompensa financiara sau recunoasterea meritelor de catre ceilalti – desi nu-s deloc de neglijat nici aceste aspecte – ci mai mult activitatea in sine. Ca si cum ai munci de dragul muncii, pt ca-ti place, te reprezinta interior. Si cum e destul de greu sa-ti gasesti azi o slujba care sa-ti aduca fericirea autentica si nici nu e recomandat sa devii workaholic, te orientezi catre alte activitati, menite sa-ti umple timpul liber. Practici un sport, inveti sa canti la un instrument, dansezi, aplici cursuri de modelaj, pictezi etc. Te duci catre un gen de distractie care te elibereaza de problemele acumulate intr-o perioada de timp si te ajuta sa-ti aduci o completare vietii, optionala si psihosomatica…

OK, dar cum ramane cu dragostea? Nu e suficienta fericirea pe toate planurile ei, cand te indragostesti? Nu-ti descoperi Sinele in Celalalt? Nu-ti umple timpul intreaga comuniune si toate lucrurile pe care le poti face impreuna? Nu te simti implinit fizic si psihic? – ca doar nu cauti numai orgasme animalice si vibratii cefalopode, mai si articulezi din cand in cand.
De ce aceste activitati mi se par mai degraba ale omului singur? Ca parca atunci cand iubesti pana peste cap, nu-ti mai ramane timp de nimic. Si-atunci fericirea nascuta nu e autentica? Sau poate ne traim singuratatea timpului ce ne obliga la relatii fast sau instant love si ne cautam echilibrul spiritual tot prin activitati independente, din afara dragostei…

Anunțuri