Etichete

, , ,


A vorbi despre decrepitudine nu este un subiect atractiv nici macar pt cei care-si traiesc acum actul III al vietii. Privirea in urma, in trecut este asociata mai mult sau mai putin cu aceasta stare finala, care pune cel mai bine spiritul in valoare. Batranul nu mai are orizonturi sociale atat de indraznete precum tanarul si napadit de amintiri, priveste mai adanc in suflet. Nu cred insa ca trebuie sa asteptam acel moment pt a ne contoriza experientele trecute. Ci putem invata oricand sa ne interpretam corect si eficient faptele, spre binele tuturor si in primul rand in favoarea noastra.

Un exemplu de prospetime spirituala mi se pare a fi Jane Fonda – TED. Cand am vazut-o in anii ’90 intr-o caseta video, prezentand exercitii de Pilates si lucrandu-le la 55 de ani mai abitir decat o tanara de 20 – 200 de ridicari laterale de picior, pt infrumusetarea taliei – am declarat-o fara doar si poate febletea mea. Dar nu despre fizic e vorba, desi trupul este invelisul spiritului si-l dezvaluie celorlalti mai mult decat credem noi, decat constientizam. Corpul ne poate trada de multe ori interesele si gandurile noastre cele mai ascunse.

Asa cum amintea Jane Fonda in videoclip, o anume gandire pozitiva se impune ca noua norma psiho-sociala, citand din Man’s Search for Meaning, cartea psihologului german Viktor Frankl. Este importanta libertatea de a alege cum sa tratezi situatiile aparute in realitate, libertate pe care nu ti-o poate lua nimeni si care-ti da de fapt calitatea vietii. Conteaza ce insemnatate dai tu intamplarilor si care e atitudinea ta vizavi de ceea ce ti se intampla.

Se stie ca reactiile negative prelungite in timp – tristetile, neiertarile, invidia, ura, toate gandurile negre – sunt de fapt semnalele chimice si electrice primite de creier si transformate de acesta in stres si anxietate. Iar mai tarziu acestea pot afecta si alte organe interne ale corpului. Imi spunea o asistenta de la reanimare ca boala se instaleaza mai intai la nivel psihic si dupa vreo zece ani abia, se poate declansa in planul fizic. Nu stiu cat e de adevarata perioada, dar cert e ca sunt destule persoane cu boli aparute peste noapte pe baza nervoasa.

Poti sa schimbi oricand relatia ta cu trecutul, reflectand asupra experientelor avute si schimband interpretarea negativa a faptelor. Poti alege sa te eliberezi de trecut, iertandu-te pe tine si pe ceilalti implicati in viata ta. Atunci iti lasi spiritul cu adevarat liber, ca sa-si urmeze cursul. Si poti ajunge sa vezi – asemeni poetei si scriitoarei Nora Iuga – cum timpul nu anuleaza, ci infrumuseteaza spiritul…

Anunțuri