Etichete

, , ,


Imi place singuratatea dintr-un singur motiv- altfel o urasc – acela ca-ti da posibilitatea sa meditezi, sa forezi cat mai adanc in sufletul tau, in Sine, cat de adanc vrei tu si cat esti in stare, ca sa te cunosti. Poti sa te regasesti atunci cand te crezi pierdut sau poti sa cresti, descoperindu-te si reinventandu-te…

N-ai cum sa te duci cu dragostea de mana la rugaciune. Te lasi pe proprii genunchi, nu ai altuia, inchizi ochii tai, nu altii, iti simti tu, nu altul, vibratiile sufletului. Si oricat de dependent ai fi de iubire pe toata desfasurarea ta biologica, tot singur te nasti si mori. Asa cum singur imaginezi si filtrezi ceea ce se intampla in jur, pregatindu-ti astfel si in permanenta viata, pt ca nimeni nu-ti poate substitui creierul si emotiile. Nimeni nu e viu in locul tau.

Cred ca e binevenit si-ntr-un fel obligatoriu de respectat un spatiu de singuratate pt fiecare. Indiferent de cat de sociabili suntem si de cat de tare ajungem sa ne implicam in relatiile noastre cele de toate zilele. De ce-ar trebui oare, sa ne sufocam dragastos sau sa ne parazitam intru iubire?

Da, avem nevoie de singuratatea noastra constructiva, echilibranta, care te purifica si te elucideaza fara sa te puna la zid in schimb. Te ajuta sa stii ce vrei, cum sa te planifici, ce-ar trebui sa incerci si ce nu, dar fara sa te izoleze de ceilalti. Cea care-ti da forta si-ti accentueaza increderea in tine…

Si uite asa te retragi din cand in cand in cochilia ta de melc codobelc – ca acum, dupa revelionul proaspat incheiat, cand iti plesneste capul de-atatea bucurii licoroase, consumate in urale instelate si explozive, aducatoare de An Nou Fericit – si stai si cugeti…sau numai stai, ca gandurile dor…Te recalibrezi usor doar, pentru ceea ce va sa vina

Anunțuri